<< Dumnezeu se înalţă în strigăte de bucurie, Domnul înaintează în sunete de trâmbiţă...Mi s-a dat toată puterea în cer şi pe pământ...,,Celebrarea înălţării Domnului este motiv de bucurie pentru toţi cei care cred în Cristos, în misiunea lui şi care l-au însoţit în zilele sale pământeşti şi l-au întâlnit după învierea sa din morţi. A venit pe pământ să-i răscumpere pe oameni şi să-i înalţe la demnitatea pe care au avut-o de la început. A ales drumul umilinţei şi al înjosirii pentru a-i face părtaşi pe oameni de gloria sa, dar şi de misiunea sa.
Lecturile care au fost proclamate în această sărbătoare ne prezintă pe scurt o parte din misterul vieţii lui Isus cu privire la ridicarea sa la slava cerului.
Vorbind despre înălţare suntem tentaţi să credem şi să ne închipuim că el se duce departe, se separă de noi, lăsându-ne singuri pe pământ. La acest gând par să ne ducă cuvintele celor doi oameni îmbrăcaţi în haine albe din Faptele Apostolilor : "Bărbaţi galileeni, de ce aţi rămas cu privirea căutând spre cer?", ca şi cum el ar fi dispărut cu totul şi nu ar mai putea fi văzut. ei însă îi asigură că nu trebuie să se îngrijoreze pentru că: "Acest Isus pe care l-aţi văzut ridicându-se la cer, tot astfel el va reveni".
Se adeveresc astfel cuvintele pe care Isus le spunea cândva aceloraşi apostoli şi ucenici, încurajându-i: " Vă voi revedea şi vi se va bucura inima, iar bucuria voastră nimeni nu o va lua de la voi" (In 16,22).
Evanghelistul Matei relatează în puţine cuvinte acelaşi moment al înălţării, al glorificării şi plecării lui Isus la Tatăl, aşa cum anunţase de mai înainte, însă ceea ce subliniază mai mult este misiunea pe care el le-o încredinţează ucenicilor: "Venind spre ei, Isus le-a spus aceste cuvinte: Mi s-a dat toată puterea, în cer şi pe pământ. Mergeţi, aşadar, faceţi discipoli din toate naţiunile, botezându-i în numele Tatălui şi al Fiului şi al Duhului Sfânt. Învăţaţi-i să păzească toate cele ce vi le-am poruncit eu. Iată, eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul lumii" (Mt 28,20).
Isus se înalţă de-a dreapta Tatălui, ajunge în slava sa, dar nu se îndepărtează de ai săi, ci rămâne cu ei, le încredinţează o misiune nobilă. Îi alege şi-i trimite să-i ţină locul, să-l facă cunoscut tuturor popoarelor.
Înălţarea lui Isus nu înseamnă aşadar îndepărtarea sa, ci reprezintă o prezenţă nouă în lume, o prezenţă nelimitată de timp sau de spaţiu, o prezenţă realizată de Duhul Sfânt, Spiritul adevărului, al iubirii şi al fericirii.
Noi ştim că atunci când a venit la noi, a venit să fie Emanuel, Dumnezeu cu noi, dorinţa lui fiind aceea de a rămâne mereu cu fiii oamenilor.
Odată cu înălţarea sa Cristos nu încetează să lucreze în istorie, ci continuă, dar într-un mod cu totul nou făcând astfel ca opera sa mântuitoare să ajungă la toate popoarele prin cei pe care îi alege şi-i trimite să fie mesagerii săi, întărindu-i cu Duhul său şi cu iubirea sa.
Înălţarea sa înseamnă începutul misiunii ucenicilor, înseamnă începutul misiunii noastre.
Ce mister surprinzător: Isus ne încredinţează nouă evanghelia, cuvintele sale, continuarea operei sale. El ne invită astăzi să aprofundăm această conştiinţă a vocaţiei noastre şi, mai ales, să ne întrebăm dacă ne simţim cu adevărat apostolii lui trimişi în lume, dacă suntem conştienţi cât ne-a iubit încredinţându-ne nouă misiunea şi încrederea să-l reprezentăm în lume.
O poruncă divină, un mandat special încredinţat oamenilor, ucenicilor, încredinţat nouă.
Înălţarea lui Isus nu înseamnă o îndepărtare, o separare, ci un alt mod de a fi prezent şi de a lucra în lume. El continuă să fie prezent nu numai într-un loc sau într-o ţară, lângă câţiva oameni, ci alături de toţi, de pe toate continentele şi din toate timpurile. El este prezent printre oameni, se identifică cu ei, se bucură şi suferă cu ei.
Este mişcătoare o realitate pe care am întâlnit-o într-o biserică din Germania. Mi-a fost dat să văd o cruce aşezată lângă altarul central, un Crist fără mâini şi fără picioare. Istoria acestei cruci ne face să ne întoarcem cu gândul la ororile Celui de-al Doilea Război Mondial. Mulţi au murit, mulţi au rămas fără mâini şi fără picioare iar alţii suferă şi astăzi.
După ce s-a terminat războiul, creştinii împreună cu militarii americani prezenţi în oraşul Recklinghausen, Germania, au descoperit între dărâmăturile unei biserici această cruce care a pierdut mâinile şi picioarele suferind într-un fel cu toţi cei care au fost mutilaţi în acele timpuri.
Neputând să refacă întru totul "trupul" lui Isus, militarii, mişcaţi şi impresionaţi de această scenă, au aşezat sub cruce o inscripţie: "Voi sunteţi mâinile lui, voi sunteţi picioarele sale;" idei dintr-un vechi cântec din secolul al XIV-lea, ca o lecţie pentru toţi ce vor vedea această cruce şi vor citi aceste cuvinte.
Mi-a fost dat să văd această cruce şi să am în faţă un adevăr impresionant, cu care ne-a învrednicit Isus, adevăr ce este valabil mereu şi pentru toţi: să fim noi cei care-l reprezentăm în lume, cu inima noastră, cu mâinile şi picioarele noastre, să fim noi cei ce proclamăm iubirea sa, evanghelia sa, să fim noi cei care suferim astăzi în locul său şi să fim noi cei de azi poverile oamenilor împreună cu el.
Iubiţi fraţi şi surori în Cristos, dragi ascultători, învierea lui Cristos este pentru cei ce cred o glorificare, o înălţare şi un nou mod de a fi viu, viu pentru totdeauna, viu în cer şi pe pământ, viu între oameni, viu prin oameni, viu şi activ prin noi, iubirea lui continuă prin iubirea noastră.
Sărbătoarea lui este şi sărbătoarea noastră, pentru că aşa cum el este viu şi se bucură veşnic lângă tronul Tatălui ceresc, mai bine zis de-a dreapta lui în slavă, aşa suntem îndreptăţiţi să credem şi să sperăm şi noi că vom fi cu el în veşnicie. Căci înălţarea lui însemnează şi ridicarea noastră la o viaţă nouă, la o demnitate ce întrece orice altă demnitate umană, însemnează o intrare în familia lui Dumnezeu, prin care el trăieşte şi lucrează cu noi şi prin noi în lume, după cum ne învaţă apostolul.
"Nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine; eu sunt bucuros acum de suferinţele mele pentru voi, iar în trupul meu întregesc lipsurile suferinţelor lui Cristos, pentru trupul său, care este Biserica" (Col 1,24).
Trebuie, aşadar, să nu uităm niciodată că Dumnezeu se foloseşte de noi pentru a vesti iubirea şi evanghelia sa şi că el rămâne mereu cu noi până la sfârşitul veacurilor, rămâne prin noi printre oameni. Acesta e mesajul sărbătorii Înălţării: Dumnezeu s-a coborât din cer la noi ca apoi înălţându-se în slavă să ne înalţe la demnitatea sa, să ne asocieze şi pe noi la opera sa de evanghelizare şi să ne facă părtaşi de bucuria cerului, pregătită ucenicilor săi.
Mă bucur să închei aceste câteva gânduri cu întrebarea unui credincios ce a participat, în ziua înălţării, la o predică despre cer şi paradis: "Părinte, unde este cerul sau paradisul despre care ne-aţi vorbit astăzi la predică?". După câteva clipe de reflecţie părintele îi răspunde: "În strada "Via Verde" la numărul 115, mergi acolo şi vei descoperi cerul". Acolo se afla o sărmană văduvă cu două fetiţe înfometate la care obişnuiau să meargă oamenii după ce ieşeau de la Liturghie ca să o viziteze, să o îmbucure şi să o încurajeze. Acolo a ajuns acest credincios făcând o experienţă cu totul nouă.
După câteva zile acelaşi om îl întâlneşte pe preot şi-i spune : "Vă mulţumesc părinte, am fost unde mi-aţi indicat şi vă pot spune nu numai că am găsit paradisul, dar am şi intrat în el. Nu ştiţi cât sunt de fericit şi ce mulţumire simt în sufletul meu"( Jesus vita, P. Righetto p. 27 ).
Unde se află acum Isus, unde poate fi găsit paradisul sau fericirea adevărată? Este acolo unde este adevărata iubire şi cine o experimentează numai acela cu adevărat poate intra în împărăţia cerului şi poate să se bucure de fericire cerească.
Cerul începe aici, printre noi şi se află acolo unde ajungem noi cei care îl iubim şi credem în Isus, care îi iubim pe oameni cum i-a iubit şi-i iubeşte el, căci el rămâne cu noi şi prin noi până la sfârşitul veacurilor. Amin.
Cristos S-a Inălţat! “ >>
Ep. Petru Gherghel
...@};-.....
Inaltarea:
,, Pe miristi, cer de toamna a navalit in vara.
Lumina lasa aur pe coarnele de plug,
Pe boii suri ca praful, pe fierul de pe jug,
Pe brazdele de umbra, din care, alba, zboara
O barza plutitoare, purtand amurg in cioc
Catunelor pitite sub dealuri de sineala…
Plugarul sta cu talpa infipta-n indoiala:
Comoara e? Caci vede o limba ca de foc
Sporindu-si jaragaiul pe tarini si, albastra,
Suind precum se suie din hornuri, iarna, fum.
Cadelnitara crinii catuie de parfum
Si s-a deschis in ceruri, prin nori de-argint, fereastra
Si, zugraviti ca-n lemnul din vechi troite, iata,
Pe duhul sfant, pe tatal, pe fiul — cate trei,
Si iata pe Maria urcandu-se la ei
Pe scara unei raze ca dansa de curata.
Taranu-si face cruce cu dreapta si se-nchina
Smerit cum se cuvine icoanelor. Apoi
Porneste brazda dreapta c-un plug cu patru boi,
Pe cand usor se pierde Maria in lumina. "
(Inaltarea - de Ion Pillat )
...>:D<...
↧