http://www.trilulilu.ro/muzica-folk/gheorghe-iovu-j-a-r?playlist=colectie-eneoana2000-audio-3 >: D< ... noapte linistita

asculta fisierul INTEGRAL aici http://www.trilulilu.ro/muzica-colinde/greg-lake-i-believe-in-father-christmas?&playlist=colectie-colinde-eneoana2000 …@};-…>:D<

http://www.trilulilu.ro/muzica-folk/gheorghe-iovu-colaj-muzica-de-relaxare-3?playlist=colectie-colaje-muzicale-eneoana2000 1- Revelatie 2- Inchinare 3- Rugaciune 4- Coruri in catedrala 5- Traieste clipa! 6- Ultima speranta …>:D<…@};-…( Gheorghe Iovu – colaj muzica de relaxare -2-)

asculta fisierul INTEGRAL si aici http://www.trilulilu.ro/muzica-folk/maria-cornescu-muzica-populara-colaj-1?playlist=colectie-colaje-muzicale-eneoana2000 01. Te-am iubit cu atata dor 02. Ai sa pleci cu alta in lume 03. Omului de langa tine 04. Caut noapte printre stele 05. Cum sa fac sa te intalnesc 06. Pentru ochi ca mura neagra 07. Neicuta, cum n-am stiut 08. A naibilor noapte mica 09. Nu ti-au placut ochii mei 10. La stejarul din padure 11. Ne am iubit neica pe ascuns 12. Neica ce dragoste aveam 13. Inima-mi spune ca mor 14. De atata oftat si dor …>:D<…@};…(Maria Cornescu - muzica populara ...colaj -1-...o interpreta draga bunei mele prietene Eugenia,care a parasit Trilu' ,si de care mi-e tare dor...)

asculta fisierul INTEGRAL si aici http://www.trilulilu.ro/muzica-folk/la-bouche-colaj-1?playlist=colectie-colaje-muzicale-eneoana2000 01. Sweet Dreams 02. Be My Lover 03. In Your Life 04. Take Me 2 Heaven 2 Night 05. Fallin' in Love 06. Say You'll Be Mine 07. Bolingo (Love is in the Air) 08. Unexpected Lovers 09. A Moment of Love 10. Shoo Bee Do Bee (I Like That Way) 11. Where Do You Go 12. Do You Still Need Me 13. Forget Me Nots 14. SOS 15. Whenever You Want 16. You Won't Forget Me …>:D<…@};-…(La Bouche – colaj …The Best )

asculta fisierul INTEGRAL si aici http://www.trilulilu.ro/muzica-folk/iti-multumesc-d?playlist=colectie-eneoana2000-8#ref=colectie ,,Iţi mulţumesc ... Pentru drumul uşor sau mai greu străbătut de-amândoi, Pentru cărţile flăcări citite-mpreună de noi, Eminescu, Arghezi, Camus sau Prevert, Pentru aripa-ntinsă lumină spre cer, Pentru tot ce-ai fost tu, pentru da, pentru nu, Îţi mulţumesc! Îţi mulţumesc Pentru vinul cel tare şi limpede-al primei iubiri, Pentru vinul amar al acestei târzii despărţiri, Pentru clipele bune pe care le-am strâns, Pentru clipele-n care-mpreună am plâns, Pentru tot ce-a fost ieri, regăsiri şi tăceri, Îţi mulţumesc! Îţi mulţumesc Pentru umărul cald de prieten pe care-am visat, Pentru fructul iubirii ce zâmbetul tău l-a furat, Pentru clopotul primelor destăinuiri, Pentru liniştea ultimelor mari împliniri, Pentru tot ce mi-ai dat, pentru tot ce mi-ai luat, Îţi mulţumesc! Îţi mulţumesc Pentru-ntâia iubire şi pentru sărutul dintâi, Pentru gândul că poate, că poate ai vrea să rămâi, Pentru-această speranţă în sufletul meu, Pentru cântecul care te cheamă mereu, Poate-auzi, poate-l ştii, poate-l crezi şi-ai să vii Să-ţi mulţumesc, să-ţi mulţumesc, să-ţi mulţumesc! ... Iti MULTUMESC …>:D<…@};-…( Corina Chiriac; muzica si versuri : Alexandru Mandy)

http://www.trilulilu.ro/muzica-folk/ciprian-porumbescu-balada-pentru-vioara-si-orchest-1?playlist=colectie-clasica-eneoana2000 ...@};-...Balada pentru vioara si orchestra (OP. 29, din 1880) cea mai cunoscuta lucrare a marelui compozitor roman Ciprian Porumbescu (1853 -1883)...>:D<...pentru suflet...Categoria : Clasica...классическая музыка

asculta fisierul INTEGRAL aici ,fara ZONGA http://www.trilulilu.ro/dance-me-7?playlist=colectie-eneoana2000-8 05.06.2016 SFAT ca sa poti asculta (viziona) fisierele Trilu’ : Dragi prieteni , Deoarece de catva timp Chrome foloseste pluginurile preinstalate, cum ar fi Adobe Flash,daca folositi browserul Chrome si nu puteti asculta (viziona) fisierele Trilulilu,trebuie sa dezactivati una dintre versiunile de Flash ,adica ADOBE Flash PLAYER si totul va fi OK. Dealtfel veti observa si o imbunatatire in performante a calculatorului si o cantitate mai mica de resurse consumate. Procedati astfel : 1 - Scrieti in bara de adrese a browserului about:plugins sau chrome://plugins/ si apasati ENTER. O sa va apara o lista de pluginuri … 2--Selectati ADOBE FLASH PLAYER care contine SHOCKWAVE FLASH si sub el dati click pe Dezactiveaza (DISABLE). 3 - dati restart la calculator. P.S... procedand astfel NU se dezinstaleaza NIMIC din calculatorul d-voastra,doar se dezactiveaza Shockwave Flash ; puteti oricand sa reactivati ADOBE FLASH PLAYER (Shockwave Flash) urmand aceeasi pasi ,doar sa dati click pe Activeaza (ENABLE)... pentru cei care utilizeaza Mozilla Firefox : 1- click pe ,,Tools” (unelte) , 2- selectati „Add-ons” din meniul ,,Tools” al browserului ca sa deschideti lista de pluginuri. 2- aici cautati Shockwave Flash la care selectati “never activate” 3 - dati restart la calculator pentru cei care utilizeaza Internet Explorer : 1- Selectati „manage add-ons” din meniul principal al browserului. 2-Selectati apoi „Shockwave Flash Object” , apoi dati click pe „disable.” 3 - dati restart la calculator pentru cei care utilizeaza Safari : 1-Deschideti tab-ul Preferences (sub meniul „Safari”) si selectati “security”. Selectati „website settings options” langa optiunea „Internet plug-ins”. 2- Alegeti Adobe Flash Player din meniul din partea stanga si apoi selectati „block” din meniul derulant (lista) din dreapta. 3 - dati restart la calculator P.S- Daca doriti sa puteti activa flash pentru anumite site-uri, puteti selecta „Ask,” optiune ce va permite sa reactivati Flash. ….SAU puteti sa-l dezinstalati din ,,control panel" ori folosind direct utilitarul de dezinstalare pus la dispozitie de Adobe : https://helpx.adobe.com/flash-player/kb/uninstall-flash-player-windows.html (in limba engleza) Va imbratisez cu drag >:D< si va doresc o saptamana usoara si linistita !...@};-... Daca nu se deschide fisierul ,apasati tasta F5 de mai multe ori daca e nevoie ( tasta se afla in partea stanga-sus a tastaturii d-voastra) - SAU - dati click pe cursorul || de sub fisier (deasupra dreptunghiului mic, albastru, unde scrie f SHARE) ,ori de cate ori este nevoie ,pana incepe melodia - SAU - iesiti de pe fisier si intrati din nou ...de vina e Crocodilu' asta ramolit ;;) …>:D<…@};-… (Dance me ....Dance Me to the End of Love...)…>:D<…@};-…( KorabI ~ Chernie Gitary) ,,Pictura nu e statică, ea valsează subtil ca o muzică angelică în ochii celui ce o privește. “ (Andreea Trifu)

asculta fisierul INTEGRAL aici ,fara ZONGA http://www.trilulilu.ro/nu-va-temeti-eu-sunt-cu-voi?playlist=colectie-crestina-audio-eneoana2000 ---Daca nu se deschide fisierul apasati tasta F5 de mai multe ori daca e nevoie ( tasta se afla in partea stanga-sus a tastaturii d-voastra) ... 01– Toate-n lume au un rost 02- M-am bucurat (ps.122) 03- Maranatha 04- Marie,dulce Marie 05- Din ceruri coboara lin 06- Pe malul lacului Genezaret 07- La nunta din Cana 08- Fericiti 09- Sa facem trei colibe 10- Va dau o porunca noua 11- Dupa cina de pe urma 12- Iertare 13- Suspinul 14- Celui parasit 15- Cristos a inviat 16- Iata-ne aici 17- Intr-un glas 18- Eu sunt cu voi 19- Fara vorbe,doar mister - - "Nu vă temeţi! Eu sunt cu voi" – album cu cântece religioase de inspiraţie biblică - compozitor,textier si interpret : sr. Maria Patrasc-Negru din Institutul Diecezan "Slujitoarele lui Cristos, Marele Preot" ; aranjament muzical : pr. Ignat Cristian… Albumul conţine cântece crestine si este realizat in scop caritabil pentru a ajuta copiii defavorizati din desertul Chalbi, misiunea diecezană română - Maikona (aproximativ 120 km de Etiopia), in nordul Kenyei, Africa…Pentru cei care doresc sa vina in ajutorul lor , pentru construirea unor rezervoare de apa in desertul Chalbi ,pot procura acest CD , la pretul de 20 lei ,în limita stocului disponibil, prin comandă (cu plata taxelor poştale aferente expedierii), astfel: • prin poştă: Librăria Presa Bună, Bd. Ştefan cel Mare, 26; 700064 - Iaşi; • prin fax: 0232/211527; • prin telefon: 0232/212003, interior 41: de luni până vineri, între orele 10.00-18.00; • prin e-mail: libraria@ercis.ro; • prin Internet: www.ercis.ro; www.catholica.ro. "Mulţumirile mele se îndreaptă spre bunul Dumnezeu pentru acest dar şi pentru curajul de a împărtăşi cu ceilalţi. De asemenea, mulţumesc şi părintelui Cristian Ignat, familiei Ştefan şi Matilda Andrici, de asemenea întregii echipe Art Productions care, cu multă bucurie, au ajutat la realizarea acestui CD. Vă invit să cântăm împreună pentru că cine cântă, se roagă de două ori.” (Sr. Maria Patraşc Negru) - Mai jos aveti un link pentru un documentar despre Misiunea romana din regiunea Maikona,Kenya,Africa http://www.trilulilu.ro/video-calatorii/misiunea-romana-din-kenya-africa-reflectie-un-mili#ref=cauta [ ptr. cei care au dezactivat ADOBE FLASH PLAYER care contine Shockwave Flash , este necesar sa dati click pe Activeaza (ENABLE ) pentru a putea viziona fisierele VIDEO] O toamna blanda si frumoasa!...va imbratisez, cu aceeasi prietenie ,Oana…>:D<…@};-…

…>:D<…@};-…Solemnitatea Domnului Nostru Isus CRISTOS,Regele Universului - ultima duminică de peste an ; cu aceasta sarbatoare , anul liturgic, început cu prima duminică din Advent (2012),ia acum sfârşit. Această sărbătoare este oarecum recentă şi a fost instituită de Papa Pius al XI-lea la 11 decembrie 1925, prin enciclica apostolică Quas primas. Titlul de „Cristos, Rege” este un mod de a rezuma întreaga credinţă creştină, un mod de a spune cine este şi ce înseamnă Isus Cristos pentru noi. Cu această sărbătoare suntem îndemnaţi să-l arătăm pe Isus ca unicul rege al nostru, care nu s-a născut într-un palat, ci într-o iesle; nu a fost bogat, ci, dimpotrivă, a fost sărac, iubind sărăcia şi în special pe cei săraci… << Tema "regalităţii" poate părea că nu se înscrie în sensibilitatea oamenilor de astăzi pentru că ea evocă realităţi a unor timpuri deja trecute în care figura regelui însemna "deţinătorul puterii, al bogăţiei şi al gloriei". Mai mult, lumea de astăzi, care doreşte un lider complet, un conducător implicat prin responsabilităţi sociale care să apere şi să garanteze libertatea şi bunăstarea individului, este deseori dezamăgită de figuri de "suverani" de care nu doreşte să mai audă. Este absolut sigur că, în cazul lui Cristos, termenul "rege" nu-şi însuşeşte sensul politic ci exprimă relaţia cu împărăţia lui Dumnezeu, adică societatea desăvârşită. Cristos este unicul rege care nu răneşte niciodată speranţele noastre! Cred că despre un astfel de rege, omul de astăzi vrea să audă, vrea să cunoască şi, mai ales, vrea să-l găseasca… Atunci când arhanghelul Gabriel îi vesteşte sfintei Fecioare Maria că-l va naşte pe Mesia, pe Mântuitorul (Lc 1,32-33) indică apartenenţa lui Isus, ca moştenitor al stirpei regale a lui David. Isus aparţine dinastiei davidice, dinastie istorică dar care prin el va stăpâni lumea şi nu se va stinge niciodată. Iată deci, că regalitatea lui Cristos este veşnică şi universală! … Evanghelia după sfântul Luca, vorbeşte despre inscripţia de pe cruce care anunţa motivul condamnării la moarte a lui Isus, inscripţie prezentată în trei limbi, greceşte, latineşte şi evreieşte, pentru ca toată lumea să înţeleagă: "Acesta este regele iudeilor!" (Lc 23,28). Titlul de rege este acela care l-a însoţit mereu pe Isus în viaţa sa publică, pământească şi iată că nu îl părăseşte nici aici pe cruce… Acest titlu a fost spre scandalul unora, însă spre edificarea altora. Venirea în lume a lui Isus a fost anunţată în univers prin steaua care i-a călăuzit pe cei trei magi la Betleem şi care prevestea naşterea unui rege puternic. Acest eveniment îl determină pe Irod să acţioneze, şi, din teama de a nu-şi pierde tronul dispune uciderea tuturor pruncilor de parte bărbătească, mai mici de doi ani, care se născuseră la Betleem şi în vecinătate. Dorea să stârpească, astfel, numele noului rege şi o dată cu numele lui şi autoritatea domniei sale. Sau atunci când pe malul mării Tiberiadei mulţimea de peste 5.000 de oameni doreşte să-l proclame rege pe Isus doar pentru că au fost săturaţi cu cinci pâini şi doi peşti, sau atunci când redă vederea orbilor sau îl învie pe Lazăr? Lumea avea şi are nevoie de un astfel de rege dar aşa cum ei nu au înţeles că de fapt regalitatea lui Cristos nu este una pământească, socială, la fel şi noi ne aflăm de multe ori în situaţia de a nu-l accepta pe Cristos ca adevăratul salvator al omului. Aceeaşi mulţime care proclamă regalitatea davidică a lui Isus la intrarea triumfală în Ierusalim călare pe un măgăruş, la doar câteva zile recunoaşte în pretoriul palatului guvernatorului Pilat că singurul rege pe care îl recunoaşte este doar Cezarul. Tristă dualitate a omului între adevăr şi minciună! Pe cruce, Cristos a fost ispitit pentru ultima oară de cei pentru care venise în lume: poporul, căpeteniile, soldaţii, până şi tâlharul din stânga sa l-au sfidat indicându-i, în accepţiunea lor, adevărata cale a mântuirii: "Dacă eşti rege, dă-te jos de pe cruce şi vom crede!". Este cea mai provocatoare ispitire şi cea mai josnică de care este capabilă umanitatea. Dacă vrei să cred în tine Doamne, fă ceea ce eu îţi spun! De câte ori nu se regăsesc şi pe buzele noastre aceste cuvinte. Creatura îşi sfidează Creatorul. Ce folos ar fi adus întregii creaţii răscumpărate de moartea lui Cristos pe cruce credinţa satisfăcută a unei singure generaţii? Sacrificiul lui Cristos nu s-ar fi înfăptuit. Orbirea omului nu a fost capabilă să vadă că Cristos coborâse deja o dată. Din înălţimea tronului ceresc al slavei, Cristos a coborât în realitatea coruptă de păcat a omului pentru ca mai apoi, de bună voie şi din ascultare faţă de Tatăl ceresc să urce pe tronul crucii. Ce motivaţie mai puternică decât aceasta ar putea fortifica credinţa noastră. Se povesteşte că într-o ţară îndepărtată, o vrăjitoare a turnat otravă în fântâna din care beau apă locuitorii acelui ţinut. Din acest motiv, au înnebunit toţi, în afară de rege şi de familia sa, care aveau o fântână separată. În această situaţie, regele a încercat să ia unele măsuri, însă toţi supuşii săi au început să-l considere pe el nebun, deoarece ei vedeau lucrurile cu totul altfel. Soluţia pe care a ales-o regele a fost ca el şi familia lui să bea din fântâna otrăvită. Aşa cum acest rege a renunţat la sine, la sănătatea sa pentru a fi alături de poporul său, la fel, Regele Cristos a renunţat la măreţia sa pentru a ne salva de la moarte. El s-a umilit, a luat firea robului, a trecut prin suferinţă şi moarte pentru ca noi toţi să găsim calea deschisă spre împărăţia veşnică. Tâlharul căit recunoaşte nevinovăţia lui Isus şi-i adresează o rugăciune sublimă prin simplitatea şi umilinţa sa adresându-i-se pe nume lui Isus, caz unic în evanghelie: "Isuse aminteşte-ţi de mine când vei intra în împărăţia ta!" (Lc 23.42). Sfântul Ioan Crizostomul comentează acest fragment spunând că: "Acest tâlhar a furat până şi paradisul. Văzându-l pe Cristos ţintuit în cuie pe o cruce l-a implorat ca şi cum ar fi fost pe un tron. Îl vede condamnat, însă îi cere această favoare ca şi unui rege". Iată, cum, regalitatea lui Cristos este una care salvează omul, este o regalitatea mântuitoare. Este acea regalitate care îl ridică pe om la demnitatea din care decăzuse datorită păcatului. La fel, regalitatea lui Cristos este una divină după cum spune sfântul Paul în Scrisoarea către Coloseni pentru că "Cristos este imaginea Dumnezeului celui nevăzut" (Col 1,15). Dacă şi noi la rândul nostru suntem asemenea imaginii lui Cristos înseamnă că ne facem părtaşi de regalitatea sa divină şi suntem chemaţi să ne bucurăm de demnitatea de fii ai lui Dumnezeu. Ne facem părtaşi de calităţile specifice suveranilor atunci când ne trăim viaţa fără a o denatura în demnitatea sa. Suntem şi noi suverani atunci când luăm deciziile corecte şi alegem binele în locul răului sau atunci când alegem un bine mai mare în defavoarea binelui mai mic. Într-o zi, Mahatma Gandhi şi-a pierdut un pantof atunci când alerga să prindă un tren. Ajuns în vagon s-a descălţat şi de celălalt pantof şi l-a aruncat în urma trenului cât mai aproape de cel pierdut. Atunci când cei din jurul său l-au întrebat miraţi de ce a făcut gestul acesta el a răspuns: "Ce putea să facă cu un singur pantof cel care l-ar fi găsit, însă acum când ştiu că va găsi o pereche sunt sigur că va ştii ce să facă cu ea". Ceilalţi se uitau cu admiraţie la el pentru că aşa cum era, cu picioarele goale era ca un rege, era liber iar ei cu pantofii în picioare erau sclavi, erau sclavii lor înşişi încătuşaţi de propriile prejudecăţi şi obişnuinţe, tributari convenţiilor sociale în care trăiau, le lipsea curajul de a lua decizia cea mai bună. Şi noi putem fi suverani atunci când cu libertate şi conştienţi alegem să trăim dincolo de greutăţile, boala sau necazurile noastre, sau atunci când ne este greu să înţelegem suferinţa, singurătatea, sau ne este greu să iertăm. Şi noi putem fi suverani, părtaşi de regalitatea divină atunci când alegem să trăim departe de o lume în care domneşte ura şi violenţa, corupţia, legile absurde, indiferenţa şi individualismul, o lume în care fericirea nu-şi găseşte locul. Suntem suverani atunci când alegem să trăim ca adevăraţi supuşi ai regelui dumnezeiesc în a cărui împărăţie domneşte legea iubirii şi a cărui împărăţie este cea a adevărului, a vieţii, a sfinţeniei, a harului, a dreptăţii şi a păcii. Oare există vreun om care nu şi-ar dori aceasta? Amin. >> (Pr. Cristinel Farcas) …>:D<…@};-…

,,Am putea începe numărând zilele: 25, 26, 27, 28 noiembrie... A trecut o lună, nu-i aşa?! De la ce?! - aţi putea întreba. Am putea răspunde că "memoria ne joacă feste". Şi că, pe măsură ce trece timpul, un văl se aşterne peste asperităţi, îndulcindu-le sau acoperindu-le cu totul, ştergând contururile, estompând perspectiva, astfel încât evenimentele se pierd într-un fel de ceaţă roz-aurie într-un spaţiu lipsit de perspectiva timpului. Şi că o lege firească a duratei omeneşti face ca experienţele dureroase să fie aruncate undeva, în umbra subconştientului - iar de aici sunt activate sau nu, în raport de acelaşi comandament natural al supravieţuirii - şi asta doar ca să ne asigure propriul confort călduţ în viscolul evenimentelor. Sau - pur şi simplu - am aflat, am uitat, nu ne pasă! Gata! Şi totuşi... Există ceva peste care nu se poate trece. Şi acel "ceva" este rădăcina oricărui bine: recunoştinţa. Un sentiment "incomod" fiindcă face apel la dreptate - şi niciodată dreptatea nu a fost mai mult clamată, mai puţin acceptată şi atât de rar făcută ca în epoca deschisă de "Declaraţia Drepturilor Omului şi ale Cetăţeanului" şi stindardele însângerate pe care - culmea ironiei - scria: "Libertate, Egalitate, Fraternitate"... Am uitat, nu-i aşa?! Atunci, haideţi să privim fotografia de mai sus: o mână. Exact, o mână! O mână făcută să aline, să susţină, să culeagă şi să ducă în cerul lui Dumnezeu, la fiecare sfântă Liturghie, intenţiile, dorinţele, visele, durerea şi bucuria, inima noastră însăşi, atunci când el rostea: "Sus inimile" şi fiecare răspundea: "Le avem la Domnul". O mână prin care roua Duhului Sfânt sfinţea darurile şi pe noi înşine, care susţinea potirul cu sângele Domnului şi frângea trupul lui Isus în sfânta ostie. O mână - acum ea însăşi frântă. Uitaţi-vă bine! Umbrele care se văd pe degete sunt sânge: vânătăi făcute prin lovire în timpul vieţii. Oasele rupte ale podului palmei dau nefireasca resfirare a degetelor. Antebraţul frânt, degetele frânte. Nu e un mulaj, nu e "vai, ce imagine bine realizată" - cum s-ar extazia cineva neatent şi cu gândul aiurea. "Christianus alter Christus", "Creştinul este un alt Cristos", spunea sfântul Augustin. Nu ne putem uita prea mult la mâna aceasta, nu-i aşa? Imaginea e cumplită, fiindcă ne face să "simţim" durerea în fiecare fibră dinaintea morţii. Atenţie, nu e un simbol, nu e un mulaj, nu e un desen! E o fotografie reală, de tip medicina legală, a unei realităţi crude. Şi e cumplită. Nu ne putem uita... de aceea preferăm să uităm. Sau s-o credem doar un mulaj, un simbol, orice altceva... numai că e reală, nu. Şi nu a trecut decât o lună: 25, 26, 27, 28 noiembrie... "Doi preoţi iezuiţi au fost ucişi în bătaie în plin centrul Moscovei. Corpurile lor au fost descoperite la 28 octombrie, dar asasinatele au avut loc la 25 şi, respectiv, 27 octombrie"... Între timp, au fost ucişi alţi creştini, au fost canonizaţi alţi martiri, a fost Ziua Tuturor Sfinţilor şi ziua celor plecaţi la Domnul... Dar în acelaşi timp, l-am sărbătorit pe Cristos Rege şi ne pregătim de Advent. "Tu, care eşti în mine mai mult decât mine, fă-mă prezent prezenţei tale". Şi ce poate fi mai "prezent" în faţa lui Dumnezeu decât sângele martirilor săi, care dă viaţă credinţei noastre şi care ne face prezenţi şi pe noi înşine, nu în "piaţa" consumismului, nu în areopagul tuturor îndoielilor, ci în certitudinea luminii divine?! Vă mai amintiţi cum se numeau? Victor Betancourt Ruiz (42 de ani), SJ, preot, de cetăţenie ecuadoriană, reprezentant al profesorilor Institutului de Filozofie, Teologie şi Istorie "Sfântul Toma" din Moscova, şi Otto Messmer (47 de ani), SJ, preot, de cetăţenie rusă, provincial al iezuiţilor din Rusia. "Motivul crimei urmează să fie stabilit" - preciza comunicatul oficial. Dar criminalii?! Mâna aceasta se odihneşte acum în Domnul. Dar conştiinţa noastră se poate odihni? E mâna unuia din preoţii asasinaţi. Să mai privim o dată. Şi să ţinem minte! "Christus vincit, Christus regnat, Christus, Christus imperat". Dincolo de toate asasinatele, crimele, răzbunările oamenilor, dincolo de nepăsarea, neatenţia şi indolenţa noastră, dincolo de vorbele şi de tăcerea noastră, trecând prin însăşi inima, iubirea şi chiar prin sângele nostru - Christus, Christus IMPERAT! “ ( Dr. Ecaterina Hanganu) …@};-…

(Advent = Perioada din-naintea zilei în care serbam nasterea Domnului nostru Isus Cristos , din latina, adventus = sosirea, sau advenit = el soseste)… Romano-catolicii au intrat in Postul Craciunului sau in Advent care incepe cu prima duminica din luna decembrie si se incheie in ziua de Craciun… ,, Postul Crăciunului sau Adventul , pentru creştinii romano-catolici, face referinţă la perioada de pregătire, atăt trupească, căt mai ales sufletească ….Este marcat de bucurie şi speranţă, deoarece se aşteaptă venirea lui Mesia, venirea Fiului lui Dumnezeu pe pămănt in trup… Adventul este un timp propice pentru a analiza şi pentru a potenţa fidelitatea noastră faţă de Dumnezeul nostru care este fidel intălnirii sale stabilite cu noi, oamenii. El vine din iubire, de aceea şi noi trebuie să-l aşteptăm cu iubire; iar cel mai important lucru pe care trebuie să-l facem in timpul Adventului este: să trăim Adventul; să dorim şi să strigăm: "Vino, Doamne Isuse, şi rămăi cu noi!"; să facem un loc in viaţa noastră pentru ca să nu se repete acel: "La ai săi a venit, iar ai săi nu l-au primit!". Adventul este o nouă ocazie de a da o motivaţie speranţei noastre, căci acest timp este un timp al speranţei; şi dacă suntem oameni ai speranţei, trebuie să se simtă acest lucru. Speranţa nu numai că se crede, dar se şi trăieşte. Viaţa noastră trebuie să fie luminată de strălucirea acestei virtuţi, căci numai astfel vom putea să-i "contaminăm" şi pe ceilalţi cu speranţa noastră. Nu este suficient să prezentăm celorlalţi doar motivaţii intelectuale, ci trebuie să prezentăm şi motivaţii existenţiale şi concrete…Timpul Adventului este un timp de aducere-aminte, un astăzi şi o virtute care ne invăluie. O aducere-aminte, căci privind rădăcinile noastre vom afla in ele originea credinţei noastre; un astăzi, deoarece, plecănd de la credinţă, trebuie să ştim să-l aşteptăm şi să-l primim pe cel care se naşte şi care este prezent in fiecare frate al nostru şi a cărui naştere se actualizează in fiecare an; o virtute pe care trebuie să o practicăm in aceste zile: speranţa; virtute ce trebuie să ne cuprindă in totalitate. Putem pierde multe lucruri din cauza atător probleme şi dificultăţi ale vieţii, dar a pierde speranţa inseamnă să-i inchizi porţile unui Dumnezeu care se face nou in fiecare zi, care s-a revelat in istorie, care doreşte să se "cuibărească" in inima fiecărui om, care călătoreşte cu ei, deşi aceştia nu ştiu că El este prezent in drumul lor şi in istoria lor…” (Pr. Iosif Dumea) …>:D<…@};-… Advent binecuvantat ,cu pace si liniste sufleteasca ! http://176.9.136.178/bacau.html ....

Guess Who ft Tudor Chirilă - Prea Curând (Official Video)

(Advent = Perioada din-naintea zilei în care serbam nasterea Domnului nostru Isus Cristos , din latina, adventus = sosirea, sau advenit = el soseste)… Romano-catolicii intra in Postul Craciunului sau in Advent care incepe in prima duminica din luna decembrie si se incheie in ziua de Craciun… ,, Postul Crăciunului sau Adventul , pentru creştinii romano-catolici, face referinţă la perioada de pregătire, atăt trupească, căt mai ales sufletească …Este marcat de bucurie şi speranţă, deoarece se aşteaptă venirea lui Mesia, venirea Fiului lui Dumnezeu pe pămănt in trup… Adventul este un timp propice pentru a analiza şi pentru a potenţa fidelitatea noastră faţă de Dumnezeul nostru care este fidel intălnirii sale stabilite cu noi, oamenii. El vine din iubire, de aceea şi noi trebuie să-l aşteptăm cu iubire; iar cel mai important lucru pe care trebuie să-l facem in timpul Adventului este: să trăim Adventul; să dorim şi să strigăm: "Vino, Doamne Isuse, şi rămăi cu noi!"; să facem un loc in viaţa noastră pentru ca să nu se repete acel: "La ai săi a venit, iar ai săi nu l-au primit!". Adventul este o nouă ocazie de a da o motivaţie speranţei noastre, căci acest timp este un timp al speranţei; şi dacă suntem oameni ai speranţei, trebuie să se simtă acest lucru. Speranţa nu numai că se crede, dar se şi trăieşte. Viaţa noastră trebuie să fie luminată de strălucirea acestei virtuţi, căci numai astfel vom putea să-i "contaminăm" şi pe ceilalţi cu speranţa noastră. Nu este suficient să prezentăm celorlalţi doar motivaţii intelectuale, ci trebuie să prezentăm şi motivaţii existenţiale şi concrete…Timpul Adventului este un timp de aducere-aminte, un astăzi şi o virtute care ne invăluie. O aducere-aminte, căci privind rădăcinile noastre vom afla in ele originea credinţei noastre; un astăzi, deoarece, plecănd de la credinţă, trebuie să ştim să-l aşteptăm şi să-l primim pe cel care se naşte şi care este prezent in fiecare frate al nostru şi a cărui naştere se actualizează in fiecare an; o virtute pe care trebuie să o practicăm in aceste zile: speranţa; virtute ce trebuie să ne cuprindă in totalitate. Putem pierde multe lucruri din cauza atător probleme şi dificultăţi ale vieţii, dar a pierde speranţa inseamnă să-i inchizi porţile unui Dumnezeu care se face nou in fiecare zi, care s-a revelat in istorie, care doreşte să se "cuibărească" in inima fiecărui om, care călătoreşte cu ei, deşi aceştia nu ştiu că El este prezent in drumul lor şi in istoria lor…” (Pr. Iosif Dumea) Un obicei vechi prezent în toate bisericile romano-catolice în perioada de Advent, timpul special de pregătire pentru sărbătoarea Naşterii Domnului, este coroana de Advent. Care este originea acestei coroane, cum se foloseşte, semnificaţiile şi ritul binecuvântării coroanei vor fi prezentate în cele ce urmează: ,,Originea coroanei de Advent : Coroana de Advent este o tradiţie născută în sec. al XIX-lea în Hamburg. În acest oraş erau mulţi copii orfani care nu aveau o casă, trăiau cerşind şi dormind pe străzi. Unii deveneau mici delincvenţi şi ajungeau în închisoare. Un tânăr pastor evanghelic, Johann Heinrich Wichern (1808-1881), a cumpărat o casă mare în Hamburg, a restructurat-o şi a început să adune copiii de pe stradă, să le dea un acoperiş şi ceva de mâncare. Anul 1838 poate fi considerat anul întemeierii casei numite “Rauhe Haus”. El i-a învăţat pe acei copii o meserie: unii au devenit cizmari, alţii pictori, grădinari, croitori… şi în felul acesta au încetat de a mai cerşi învăţând să-şi câştige singuri pâinea. În fiecare an, în timpul Adventului, tânărul pastor Wichern organiza un moment de rugăciune. În Adventul anului 1838, vrând să facă mai frumos acest timp pentru oaspeţii săi, s-a gândit ca fiecare copil să aprindă, începând cu 1 decembrie, în timpul momentelor de rugăciune, câte o lumânare colorată. Din 1840, în fiecare an avea loc în această casă o scurtă ceremonie religioasă: pastorul şi copiii se adunau în dormitor, Wichern povestea ceva despre Advent şi Crăciun şi se cântau multe cântece. Deoarece în fiecare zi se aprindea câte o lumânare, acel moment s-a numit Kerzendacht (celebrarea lumânărilor). Un prieten de al pastorului a pregătit un cerc de lemn pe care au fost aşezate lumânările, astfel încât să pară o mare “coroană de lumină”, Lichterkranz. Se ajungea la Crăciun cu toate cele 24 de lumânări aprinse. Deoarece le plăcea foarte mult, începând cu 1851 chiar copiii au început să ornamenteze coroana cu ramuri de brad ca semn al vieţii. Multe persoane au găsit coroana de Advent atât de frumoasă, încât au vrut să aibă chiar în casa lor ceea ce se numea Coroana de lumină. În felul acesta uzanţa aceasta a ieşit din acel ambient şi s-a răspândit mai ales în familii. Dar cine avea în casă un loc atât de mare ca să atârne o coroană de Advent pe care să stea 24 de lumânări? Astfel s-a micşorat numărul lumânărilor ajungându-se doar la patru, după cele patru duminici ale Adventului: trei de culoare violet şi una de culoare roşie. Acest obicei s-a răspândit repede în familiile evanghelice din întreaga Germanie, dar în scurt timp s-a răspândit în lumea anglo-saxonă şi apoi în Franţa. Fiind considerată la origine o tradiţie protestantă, la început a fost privită cu suspiciune în lumea catolică. După Primul Război Mondial, ea a primit un nou impuls şi a intrat şi în casele catolicilor. În 1925, coroana de Advent, în forma sa actuală, şi-a făcut apariţia într-o biserică catolică din Köln, iar în 1930 la München. Prin 1935, în Austria, s-a început să se binecuvânteze coroanele de Advent pentru casele particulare. Astăzi acest obicei are o mare răspândire, complice fiind şi supermagazinele care pun la dispoziţie coroane de Advent deja confecţionate, de toate tipurile, pentru toate gusturile, la toate preţurile. Folosirea coroanei de Advent Coroana de Advent are o funcţie religioasă: vesteşte apropierea Crăciunului mai ales copiilor, ne pregăteşte pentru Crăciun, trezeşte rugăciunea comună, arată că Isus este adevărata lumină care învinge întunericul şi răul. Consumismul modern a pus stăpânire pe acest obicei, a confecţionat tot felul de forme de atârnat pe uşile de la intrare în locuinţe, a făcut din ea un motiv ornamental de Crăciun care se găseşte nu doar în case ori biserici, ci şi în magazine, în pieţe, la concerte. Cu toate acestea ea nu-şi pierde valoarea simbolică, date fiind structura şi contextul în care este inserată, şi, ca orice simbol, nu încetează să ne vorbească, să ne interogheze, să solicite căutarea unui sens. Tocmai de aceea ea s-a răspândit foarte repede. Se foloseşte în primul rând în familie, atârnată de lustră sau aşezată în centrul unei mese. Alţii o aşează la intrare sau la fereastră. Se foloseşte în biserică, în centru sau lângă pupitru, pe altar, în locul lumânărilor. Lângă coroană se poate pune un Calendar de Advent, un carton mare cu 24 de casete în care se aşează un verset biblic sau un personaj care evocă venirea Mântuitorului. Seara se aprind lumânările coroanei, se deschide fereastra care corespunde zilei şi se cântă cântece de Advent, se povesteşte despre Crăciun, se fac anumite reflecţii, ori se recită Rozariul şi litaniile. Simbolismul coroanei de Advent Coroana de Advent este un imn adus naturii care revine la viaţă, atunci când totul pare a se sfârşi, un imn adus luminii care învinge întunericul, un imn adus lui Cristos, adevărata lumină, care vine să învingă întunericul răului şi al morţii. Coroana de Advent are o formă circulară. Cercul este încă din antichitate un semn al veşniciei şi al unităţii; aici indică şi soarele şi ciclul său anual, modul său continuu de a se reproduce, fără a se consuma vreodată; exprimă foarte bine misterul lui Cristos care este propus mereu. La fel ca şi inelul, care este un tot continuu, coroana este şi semn de fidelitate, fidelitatea lui Dumnezeu faţă de promisiunile sale. Dată fiind această semnificaţie, coroana de Advent trebuie să-şi menţină forma sa circulară şi nu trebuie să devină o compoziţie florală cu patru lumânări. Coroana este şi semn al regalităţii şi al victoriei. În vechea Romă erau încoronaţi învingătorii jocurilor sau ai unui război. Şi astăzi primesc coroniţă cei care iau premiul întâi. Coroana de Advent anunţă că acest copil care este aşteptat este regele care învinge întunericul cu lumina Sa. Ramurile mereu verzi de brad sau de pin care ornează coroana sunt semnele speranţei şi ale vieţii fără de sfârşit, ale vieţii veşnice. De aceea, coroana adevărată nu trebuie să fie din teracotă, din ceramică etc. Aceste ramuri amintesc de intrarea lui Isus în Ierusalim, primit cu ramuri şi salutat ca rege şi Mesia. Pentru ornamentarea coroanei se folosesc benzi de hârtie roşie sau violet: roşu sau roz, simbolul iubirii lui Isus care devine om; violet, semn al pocăinţei şi al convertirii pentru a ne pregăti pentru venirea Sa. Simbolismul lumânărilor Cele patru lumânări arată cele patru săptămâni ale timpului Adventului. 1. Duminica I - Lumânarea profetului (Lumânarea speranței sau a așteptării vigilente) 2. Duminica a II-a - Lumânarea Betleemului (Lumânarea chemării universale la mântuire sau a așteptării păcii) 3. Duminica a III-a - Lumânarea păstorilor (Lumânarea bucuriei sau a așteptării în răbdare) 4. Duminica a IV-a - Lumânarea îngerilor (Lumânarea iubirii sau a așteptării ascultătoare) Aprinderea succesivă a lumânărilor indică apropierea progresivă a Naşterii lui Isus, progresiva victorie a luminii asupra întunericului. De aceea e bine ca aprinderea lor să aibă loc seara, pe întuneric. La început lumânările erau trei de culoare violet şi una de culoare roşie: violet pentru a indica penitenţa şi convertirea la Dumnezeu, roşie ca semn al bucuriei pentru iminenta naştere a lui Isus; cea roşie se aprinde în a treia duminică de Advent, numită chiar Gaudete (bucuraţi-vă). Ele pot fi însă toate de culoare albă sau în patru culori diferite. Fiecare lumânare îşi are semnificaţia sa religioasă. Conform tradiţiei, prima este lumânarea profetului, a doua a Betleemului, a treia a păstorilor, a patra a îngerilor. Mai sunt şi alte tradiţii, de exemplu: prima este lumânarea iertării acordate lui Adam şi Evei, prin care din muritori au devenit vii în Dumnezeu; a doua este cea a credinţei patriarhilor care cred în darul ţării promise; a treia este cea a bucuriei lui David pentru descendenţa sa; a patra este cea a învăţăturii profeţilor care vestesc dreptatea şi pacea. Diferitele lumânări primesc din când în când numele unui personaj biblic, expresie a unei atitudini sau virtuţi care predispun pentru Crăciun. De obicei a treia lumânare este legată de bucurie, corespunzător cu tema celei de a treia duminici. Coroana va fi luată jos în ziua Naşterii Domnului lăsând locul ieslei de Crăciun sau bradului…” (,,Familia crestina" - 04/2005) …>:D<…@};-…Advent Binecuvantat !

...O zi linistita!...@};-... Reflectia saptamanii: Advent in tihna ,,La magazinul X, iarăşi s-au anunţat reduceri. Oamenii sosesc cu câteva ore înainte de noaptea "de har". Deşi ştiu că sunt mai mult sau mai puţin înşelaţi, întrucât scăderile de preţuri vizează produse fie deja ieftine, fie de calitate inferioară, drumul e blocat de maşinile dumnealor, iar parcările din împrejurimi sunt de mult ocupate. Mai e puţină vreme până la sărbătorile de iarnă. Ofertele de genul acesta vor continua, din ce în ce mai des, mai ofensiv... Pentru noi, românii, Crăciunul încă mai înseamnă ceva. Pentru mulţi alţi europeni, s-au pierdut toate însuşirile creştine ale sărbătorii Naşterii Domnului. Iar pentru unii americani, 25 decembrie e ziua în care se trezesc târziu, pentru că nu mai merg la lucru, iau masa în familie sau întreprind diverse activităţi familiale. Aici, pe ale noastre meleaguri, încă se mai aud colindători, încă mai miroase a cozonac, încă bradul (natural, artificial) e la loc de cinste în multe cămine. Şi totuşi, dincolo de datini... O doamnă din Occident, misionară, venită în România în perioada Adventului acum câţiva ani, spunea auditoriului său: "Cu ceva vreme în urmă, altfel se celebra Crăciunul la voi". Cam da. Din an în an, furia activismului pregătitor al Crăciunului, goana după toate cele de trebuinţă pântecelui, fuga după cadouri, ne îndepărtează cu stoicism şi pe noi, românii, de înţelegerea esenţei Crăciunului. Zilele trecute am studiat, ca niciodată până acum, tradiţiile iudaice legate de ziua lor de odihnă. Am aflat, de pildă, că "sabat" vine de la cuvântul "lisbot", care îţi spune să te opreşti, să încetezi practicarea îndeletnicirilor tale, să intri în odihnă. De Sabat, nu ai voie să faci comerţ sau să discuţi despre activităţile din timpul săptămânii. După venirea de la sinagogă, femeia casei aprinde câte o lumânare pentru fiecare persoană a căminului respectiv, recunoscându-se prin aceasta că ea, femeia, aduce căldură şi lumină familiei. De asemenea, înainte de masă, bărbatul îi declară în public soţiei că o iubeşte, intonând, de faţă cu copiii, un imn inspirat din cântările lui Solomon. Masa e prilej de servire a bucatelor, dar şi mijloc de comunicare interpersonală, modalitate de a se discuta despre Dumnezeu şi de a se practica exerciţii spirituale. Noi, creştinii de azi, nu mai găsim nici timpul, nici resursele interioare pentru a petrece măcar o duminică din Advent în odihnă. Un Episcop a relatat cândva o istorioară din viaţa lui care mi-a rămas întipărită în minte. Casa sfinţiei sale se află peste drum de locuinţa unei vârstnice evlavioase. În Advent, doamna aceasta obişnuieşte să petreacă îndelung în rugăciune, cântare creştină şi citire a Bibliei, lângă bradul de Crăciun. Episcopul o priveşte în fiecare an, de la geamul său, şi se bucură în duhul lui că încă mai există oameni ai credinţei pentru care Crăciunul înseamnă Cristos. Scumpi prieteni, suntem în perioada Adventului! S-a produs venirea lui Mesia pe pământ, pentru mântuirea noastră. Ne rămân două aşteptări: Isus să intre în inimă şi El să revină, întru înnoirea tuturor lucrurilor. Făcându-ne loc în suflet pentru Domnul Isus, toate cele trei Adventuri, cel istoric, cel personal şi cel escatologic se vor împleti cu omul nostru lăuntric, scăldându-l în bucuria autentică. O bucurie pe care reducerile din mall-uri, forfota lumii, substitutele cele multe la centralitatea Domnului Cristos din sărbătorile iernii nu ne-o vor aduce, ci degrabă ne vor aţâţa mai cu tărie dorul lăuntric. Există o sfântă veselie pe care oastea din ceruri a trăit-o, magii şi păstorii au înţeles-o, Biserica a mărturisit-o necurmat şi, mai presus de toate, care rămâne soluţia divină la potolirea strigătului nostru tăcut după Dumnezeu. Draga bătrânică, din povestirea plină de admiraţie a Episcopului, şi-a ales partea cea bună, care nu i se va lua. Ea a înţeles că adevăratele bucate sunt cele pregătite de Dumnezeu Tatăl pentru hrana veşnică a sufletului. Dar cred că cea mai frumoasă lecţie pe care ea ne invită să ne-o însuşim azi este că Adventul înseamnă, înainte de toate, tihnă în Cristos. Nu preaplin de somn şi de lenevire trupească, ci aşteptare ce abundă în disponibilitatea de a primi Cuvântul Sfintei Scripturi, cântarea de mărire, rugăciunea cea tot de la Isus învăţată şi cu a Lui putere înfăptuită. Căci, până la urmă, sărbătorile iernii sunt sărbători care ne invită să primim înainte de a da. Fecioara Maria a primit, Elisabeta a primit, adoratorii sosiţi din Câmpia Betleemului şi din Răsărit au primit, înainte de a acorda. Au primit vestirea îngerilor şi a stelei şi au răspuns dăruindu-şi vieţile lor pe altarul iubirii. Vor trece zilele din Advent. Va veni şi Crăciunul. De noi depinde dacă vom ieşi din această perioadă la fel de goi şi de lipsiţi de Cristos sau ne vom umple de darul prezenţei şi a lucrării Lui în noi. De noi depinde dacă vom avea odăile îmbelşugate şi sufletele bogate în duhul lumii, precum cele alăturate ieslei în noaptea Naşterii, sau ne vom deschide umili şi sinceri în faţa Domnului Vieţii, făcându-I în staulul inimii pline de păcate sălaş de întrupare. Să fie Adventul acesta o petrecere în tihnă cu Domnul Isus! Să ne fie spre bucurie venirea Lui, în noaptea comemorării Naşterii Sale, în ora morţii noastre, în dimineaţa Învierii! " (de Andrei Pătrîncă) ...>:D<...@};-... http://cauta.trilulilu.ro/imagini/cele-mai-tari/eneoana2000 ....................

,,…In lumea asta sunt femei Cu ochi ce izvorasc scantei ... Dar, oricit ele sunt de sus, Ca tine nu-s, ca tine nu-s ! …” (De ce nu-mi vii –Eminescu ...fragment) * ,,Atât de dulce eşti, nebuno, Că le eşti dragă tuturor, Cunosc femei ce după ochii Şi după zâmbetul tău mor. Femei frumoase şi copile Te-ar îndrăgi, te-ar săruta. Tu ai iubirea tuturora ­ Şi numai eu iubirea ta. Un farmec blând de fericire Tu răspândeşti oriunde-i sta ­ Eşti fericirea tuturora Şi eu sunt fericirea ta. De râzi, se desprimăvărează, Învie totul unde-i sta, Căci tu eşti viaţa tuturora Şi numai eu viaţa ta. De dragul tău şi flori şi oameni Şi stele să trăiască vor. Pe mine mă iubeşti tu numai Şi numai eu doresc să mor. " (Atât de dulce - de Mihai Eminescu ) * ,,Frumoasă şi jună, oh, dragă-mi mai eşti! Eu caut şi caut în- achi-ţi cereşti Şi-n veci nu mă satur şi-n veci aş căta, Iubită, dorită, o gură - aşa! Tu tremuri, tu cauţi, tu murmuri, tu râzi, Cu glasul tău dulce tu raiu-mi deschizi, Cu părul tău moale tu viaţa mi-o legi ­O ştii şi te faci că nu o înţelegi! Şireată şi dulce - copil vinovat ­ De ce nu mă-mbii cu al tău sărutat, De ce-aştepţi să-l fur de'pe ochii-ţi profunzi, Şi-n blondele plete tu capul ţi-ascunzi Cu mâna ţi-acoperi tu ochii tăi dragi, Prin degete cauţi, nu râde ci taci; Pedeapsa ce meriţi, columbă a mea, O gură-i - oh dă-mi-o - mi-ai dat-o - aşa! " (Frumoasă şi jună - de Mihai Eminescu ) * ...din marile iubiri ale literaturii romane :Mihai Eminescu si Veronica Micle : ,,La sfarsitul vecerniei, aproape de miezul noptii, calugaritele de la manastirea Varatec au ramas nemiscate. Clopotele bisericii incepusera sa bata rar si funebru, a moarte. In casa cu etaj a maicii Fevronia Sarbu, poeta Veronica Micle se stinsese din viata in a cincizecea noapte scursa de la trecerea in nefiinta a lui Mihai Eminescu. Suntem in 4 august, 1889. O agonie de douazeci de ore punea capat unei vieti de 39 de ani. O viata care fusese, cum insasi poeta o definea, "o complicare ciudata de intamplari, de fericiri care nu m-au fericit". Chemat urgent de la Iasi, doctorul Taussig explica decesul printr-o fulgeratoare congestie cerebrala. Sticluta cu arsenic fusese golita repede, dupa miezul noptii de 3 spre 4 august, cu "lacomie hotarata". O sinucidere pregatita din timp. In ultima scrisoare, datata 1 august, Veronica Micle o ruga pe Smaranda Garbea, una din apropiatele sale, sa-i procure, prin fratele ei, medic la spitalul din Baltatesti, inca o doza de picaturi de arsenic, necesare pentru tratamentul anemiei de care suferea fiica ei cea mica, Virginia. In seara de 3 august primise in vizita mai multe persoane - cateva femei cunoscute din Iasi , familia Curelaru din Roman, cateva calugarite. In discutii revenea, inevitabil, figura lui Eminescu, detaliile mortii lui. (Trecuse abia o luna de cand sicriul cu trupul sau fusese depus in biserica Sf. Gheorghe din Bucuresti.) Revenise, desigur, si intamplarea bizara de la Poiana Tigancii, care o urmarea obsesiv: in timp ce-si oglindea chipul in apa paraului, ii aparuse imaginea lui Eminescu. Traditia ramasa in manastire fixeaza aceasta intamplare in dimineata zilei de 3 august, cand deprimarea poetei atinsese cota maxima. Ciudata viziune a speriat-o, accentuand gandul mortii. Veronica Micle se retrasese la Varatec la doua saptamani dupa moartea lui Eminescu. Varatecul era locul odihnei estivale a intelectualilor moldoveni. In ultima vara se afla la Varatec si Elisabeta Conta, sora filosofului Vasile Conta, care avea sa povesteasca despre marea amaraciune a Veronicai Micle, "un caracter ferm si o inteligenta iesita din comun". O viata traita in adoratia geniului eminescian, dar asaltata de barfe si calomnii, o viata plina de nefericiri si greutati materiale, marcata de stranii simetrii (moare exact la 10 ani de la decesul sotului sau, Stefan Micle, in 4 august 1879). "Doamna Veronica", isi amintea maica Epraxia Diaconescu, moarta in 1967, la 107 ani, "era frumoasa, cu parul balai si ravasit, ochii mari si albastri ca cerul senin, canta ca un inger..." In cadenta eminesciana care ii marcheaza intreaga poezie, Veronica Micle isi presimtea moartea intr-un poem neterminat, datat 1 august: "O! Moarte vin de treci/ Pe inima-mi pustie si curma a mele ganduri/ S-aud cum uraganul mugind in grele canturi,/ Se plimba in pustie manat de aspre vanturi,/ Mi-e dor de-un lung repaos... Sa dorm,/ Sa dorm pe veci." La 6 august 1889, intunericul mormantului inchidea pentru totdeauna trupul balai al Veronicai Micle, inhumata langa bisericuta Sf. Ioan de la Varatec. "Rautatea si invidia omeneasca nu vor putea sa ierte niciodata indrazneala Veronicii de a fi iubit cu sinceritate si pasiune pe Eminescu", scria in 1914 Octav Minar. Multi - chiar condeie ilustre - au minimalizat numele acestei femei cultivate, de un talent cert, ferma in gesturi si de o sinceritate teribila. Dragostea nefericita pentru Mihai Eminescu a fost platita scump. Ura s-a prelungit dincolo de mormant. Sa fi presimtit Veronica Micle si acest lucru, asa cum a presimtit moartea lui Eminescu? Foarte posibil: "Am urat aceasta lume!/ Si cum pot sa n-o urasc?/ Un necaz nu se sfarseste/ Alte-n loc se pregatesc!// Si sperand de-o zi pe alta/ Vaz ca sper tot in zadar,/ Caci in loc de vreun bine/ Chinul meu e mai amar,// De aceea, eu adese/ tot suspin dupa sicriu;/ Dar... ah! cine-mi poate spune/ Si-n mormant cum o sa fiu!// Poate-acolo ma asteapta/ Un necaz cu mult mai greu;/ M-am deprins cu chinul lumii/ Moarte, fugi cand te chem eu!". (Moarte, fugi) Nascuta in acelasi an cu Eminescu, 1850, la 22 aprilie, la Nasaud, de religie greco-catolica, Veronica Micle ramane orfana de tata in acelasi an. Cizmarul Ilie Campeanu luptase ca voluntar si fusese ranit in 1848, in Muntii Apuseni, sub flamurile lui Avram Iancu. Prigoana se abatu si asupra familiei, mama Veronicai, Ana Campeanu, fiind anchetata de politia habsburgica. Situatia grea o face sa treaca muntii in vara lui 1850, in Moldova . Banii obtinuti din vanzarea modestei case din Nasaud si imprumuturile ii ajung pentru a-si cumpara o casa in Targu-Neamt. Manastirea Neamtului isi vindea "odaitele humuite" de pe Ulita Mare, pentru a termina spitalul si noul local al scolii. Peste ani, in 1886, Veronica Micle va darui aceasta casa cu cerdac, acoperita cu dranita, manastirii Varatec, pentru a servi drept locuinta maicilor bolnave sau celor aflate in targ cu treburi. Curand familia se muta la Iasi . Ana Campeanu, femeie simpla, spala rufe cu ziua si se ocupa cu mositul. In iunie 1863, Veronica Micle absolva Scoala Centrala cu diploma de eminenta. Din comisia examinatoare fac parte, intre altii, Stefan Micle, viitorul rector al Universitatii din Iasi . Nascut la Feleac, langa Cluj, scolit la Blaj, voluntar in 1848, dupa o licenta in drept la Sibiu, apoi absolvent al Politehnicii din Viena, impresionat de frumusetea si inteligenta fetei, Stefan Micle o cere in casatorie pe Veronica in anul urmator. Casatoria se incheie la 7 august, la Cluj, spre bucuria unei mame excedate de grijile cotidiene. Din adolescenta, Veronica Micle paseste intr-o casnicie in care admiratia si respectul elevului raman precumpanitoare. Diferenta de 30 de ani e, la urma urmei, cat o viata de om. Cu finete paterna, Stefan Micle se ocupa de educatia atat de tinerei sale sotii. Doamna Micle ia lectii de franceza, de canto si pian, de literatura universala. Talentul ii e ocrotit si incurajat de sotul bland, "un cuget bun, onest si organizat". "Balauca" (porecla Veronicai Micle, folosita mai tarziu cu rautate) incepe sa aiba orgoliul, motivat, al prestantei sale. Cultura, limbile straine exersate (franceza, in care isi redacteaza o parte a corespondentei, si germana), universul intelectual depasesc cu mult nivelul doamnelor de salon. La 29 aprilie 1866, se naste primul copil, Valeria, care ii mosteneste talentul literar si vocea. In anii de scoala, Veronica Micle cantase aria Violetei din "Traviata", in fata directorului unei trupe italiene. Printr-o farsa pusa la cale de profesorul de muzica, tanara imbracata in rochie alba fusese prezentata drept cea mai vestita cantareata romana. Respectivul director ii propusese pe loc un angajament, afland doar in ultima clipa adevarul Intalnirea cu Eminescu Il cunoscuse la Viena, in 1872, unde plecase pentru a-si trata o eczema. Tanara doamna blonda, cu parul foarte lung, usor ciufulit, ridicat intr-un coc parca ireal, din care scapau cu blandete doua suvite transparente, atragea atentia imediat. Naturaletea ei dovedea inteligenta, stia sa fie spirituala cu gratie. Fotografia din 1868 fixeaza privirea trista, de o melancolie adanca, a Veronicai Micle. La Viena, Eminescu o conduce prin parcuri si muzee, pe bulevarde, in imprejurimi. Poetul care o impresionase in paginile "Convorbirilor literare" devenea acum, treptat, idolul de o viata. "M-am gandit cu drag la tine pana nu te-am cunoscut,/ Te stiam numai din nume, de nu te-as mai fi stiut!/ Si-am dorit sa pot odata sa te vad pe tine eu,/ Sa-ti inchin a mea viata, sa te fac idolul meu." (M-am gandit..., 1883). Chipul imaginar corespundea, oare, cu omul real, tanarul entuziast, de o frumusete seducatoare, care trezea admiratia tuturor celor ce-l cunosteau? Inaripat de imaginatia romantica a poetului, portretul Veronicai Micle domina lirica de dragoste eminesciana a anilor 1874-1877, numita de unii istorici literari "perioada veroniana". Veronica e "floarea albastra", "floarea alba de cires", "liana", "copilul cu par balai" etc. Mitul "ingerului blond" se nascuse. La Iasi , in perioada 1874-1877, Eminescu se afla constant in casa familiei Micle, la seratele literare ale Veronicai. Se stie ca femeile nu erau acceptate la sedintele "Junimii", chiar daca publicau in "Convorbiri literare", unde Veronica Micle tipareste, relativ frecvent, incepand cu numarul din 1 decembrie 1875. Sunt ani de stabilitate materiala, dar melancolia romantica ramane starea dominanta a poetei. "Si ce-i aceasta melancolie daca nu starea unei triste reverii?", se intreaba Veronica Micle intr-o scrisoare. Legenda plimbarilor celor doi indragostiti in Copou, a visarii pe banca de sub teiul devenit si el mitologie revarsa, in anii respectivi, o sumbra realitate. Colportarile, barfa, calomniile la adresa doamnei Micle fierb. Dragostea pentru Eminescu si succesul literar naucesc femei cu caracter marunt. Daca e sa-l credem pe Octav Minar, biograful cel mai entuziast al Veronicai, casa Micle primeste curent scrisori anonime cu insulte triviale. "Spionajul" e curent in salonul literar al Veronicai. Moartea lui Stefan Micle, in 1879, stinge pentru o clipa barfele si acuzatiile. "O mila dispretuitoare incepuse sa planeze in jurul acestei femei" (Octav Minar). Urmeaza zece ani grei, deprimanti. Situatia materiala se inrautateste vizibil, pensia de urmas nu e aprobata decat tarziu, dupa multi ani. Veneratul profesor, cel care infiintase catedrele de fizica si chimie ale Universitatii iesene, le dotase cu aparatura si colectii stiintifice, intemeiase Observatorul meteorologic din Iasi , nu intrunea conditiile administrative pentru acordarea pensiei de urmas. Ii lipseau cativa ani vechime. Pentru a-si capata drepturile, tanara vaduva calatoreste la Bucuresti, la inceputul lunii septembrie, unde ramane, langa Eminescu, o luna si jumatate. Se infaptuia un vis. Corespondenta din aceasta perioada sta marturie pentru nestinsa pasiune dintre cei doi. "Superstitioasa si fatalista dupa cum ma stii", scrie Veronica Micle, "scrisorile tale sunt singurele, cand tu nu esti de fata, care ma mai asigura si ma mai linistesc." "Eminescu al meu, singurul obiect al dragostei mele, singurul si unicul motiv al durerii si fericirii mele", incepe o epistola din 23 decembrie 1881. Pline de o infinita tandrete, aceste scrisori acopera cu straluciri fugare o viata amara. Moartea lui Stefan Micle, bucurie pentru multi dusmani, nu insemnase acelasi lucru pentru Veronica Micle, adancita in singuratate si pesimism. Proiectul de casatorie cu Eminescu prinde contur, dar este zadarnicit de Maiorescu, in primavara lui 1880. Explicatia de ordin material pe care i-o da criticul poetului ascunde de fapt un resentiment inca puternic. In 1864, Veronica Micle si mama ei aparusera intr-un proces rasunator intentat vanitosului critic. Presedinte al Comitetului de inspectiune scolara, Maiorescu era invinuit de "fapte scandaloase" in care era implicata subdirectoarea Scolii Centrale de fete, domnisoara Emilia Rckert. Facand parte, prin sotul sau, din cercul simpatizantilor Scolii Ardelene din Blaj, adversari ai lui Maiorescu, Veronica Micle sustine cu inversunare acuzatia, poate reala. Cercul junimist se impotriveste casatoriei, invocand, intre altele, flacara poeziei ce trebuie tinuta treaza prin suferinta. Conform marturisirii Virginiei Micle, in mai-iunie 1880, Veronica Micle are un copil de la Eminescu, nascut mort. Din vara aceluiasi an pana in decembrie 1881 urmeaza o ruptura, ce aduce si mai multa mahnire in sufletul poetei. De la adresarea plina de gingasie, de la vocea calda care razbate in aceste cuvinte, "Scumpul si iubitul meu Emin", cele cateva scrisori din aceasta perioada trec la severul "Domnul meu", chiar daca efuziunea discreta, filtrata de ratiune, nu lipseste: "Eminescu meu, va veni un timp cand vei simti toata amaraciunea mea, de a ma fi sacrificat pe mine, idolul tau de altadata, unor considerente care nu-ti vor da nicicand nimic de ceea ce te lasa a intrevedea, si nimic din cele pierdute". Desi in ultima luna a lui 1881 vine in Bucuresti, isi ocoleste, din ambitie, idolul de-o viata. Urmeaza regrete amarnice, iar impacarea dovedeste, in corespondenta, o pasiune aproape morbida: "Te vei convinge ca din mii de fiinte, abia una poate iubi cum te iubesc eu pe tine; si daca m-ai ucide, te-as iubi si in minutele agoniei". Scrisorile din prima parte a anului 1882 exprima frenezia dragostei si, in plus, dorinta femeii de a se simti ocrotita: "Deprinsa de copila, chiar, a fi sub aripile cuiva, indata dupa moartea lui, tu ai venit, te-am vazut si m-ai mangaiat" Dar gandul intors in urma nu aduce decat o imensa durere. La sfarsitul lui ianuarie 1882, Veronica Micle revine in Bucuresti pentru cateva zile, vizitandu-l pe Eminescu in locuinta din str. Buzesti nr. 5. Proiectul casatoriei se reaprinde, din nou zadarnic, nu numai datorita opozitiei, pentru a doua oara a lui Maiorescu, ci si a sfasietoarei deprimari eminesciene. Nici relatia lui Eminescu cu Mite Kremnitz, secretara particulara a regelui Carol, nici dragostea pentru Cleopatra Poenaru-Lecca, nici curtezanii insistenti, intre care poetul bucurestean Iuliu I. Rosca, cu care poarta o eleganta corespondenta, nu o putusera clinti. "Prefera sa fie metresa lui Eminescu decat nevasta unui print", avea sa spuna mai tarziu fiica Veronicai , Virginia Micle. Fugara aventura a Veronicai Micle cu Caragiale, purtarea indoielnica a acestuia sunt folosite cu dibacie de dusmanii celor doi mari indragostiti ai literaturii romane. Iubirea uriasa dobandeste chip tragic. Afirmatia dintr-o scrisoare: "Sunt lucruri in lume pe care ai dori sa se intample (casatoria cu Eminescu), dar si de care multumesti cerului ca nu-ti implineste dorinta, asa e cazul meu", e consecinta unui orgoliu ranit in perioada rupturii. Odata cu declansarea bolii lui Eminescu, in 1883, incepe un veritabil calvar. Ponegritorii poetei nu inceteaza, ba chiar gasesc de cuviinta (ca Iacob Negruzzi) sa insinueze murdar (vestea spitalizarii lui Eminescu ar fi lasat-o indiferenta pe Veronica Micle, care avea in vizita un ofiter). Iarna lui 1883-1884, cu relativa insanatosire a lui Eminescu, ii readuce in Copou, pe urmele de odinioara. In 1886, o gasim pe Veronica in Bucuresti, unde se mutase, obligata de studiile de Conservator ale Valeriei. Locuieste pe Calea Victoriei la nr. 73, apoi pe str. Dreapta, in sfarsit pe str. Soarelui (din 1888). Face demersuri pentru a obtine o bursa in strainatate pentru Valeria, care va studia la Paris . In 1887, primul exemplar al volumului de Poezii (Editura Ig. Haimann) este trimis lui Eminescu, cu dedicatia: "Scumpului meu Mihai Eminescu, ca o marturisire de nestearsa dragoste, Bucuresti, 6 februarie 1887". "Si te iubesc ca si atunce/ Cu tot avantu-nchipurii/ Si cu acea simtire dulce/ Ce-o da trecutul amintirii." In aprilie 1888, se duce de doua ori la Botosani, staruind pe langa Eminescu s-o urmeze la Bucuresti, pentru un tratament mai bun. Sora poetului, Harieta, o detesta si o defaimeaza in fel si chip. Interventia precipitata a Balaucai e considerata un blestem ("balauca", "berecheta", "indracita", "cu o droaie de nespalati"). La sfarsitul anului, Veronica Micle e din nou la Botosani, langa poetul bolnav. La 10 aprilie 1889, cand evolutia bolii se dovedea ireversibila, Veronica Micle ii raspunde lui A.C. Cuza, care se interesa de starea sanatatii poetului: "Lumea m-a acuzat de lipsa de simtire si de umanitate fata de Eminescu. Sunt lucruri mai presus de puterile cuiva, va marturisesc sincer, nu pot sa-l vad lipsit de minte, eu care am cunoscut pe Eminescu in cea mai splendida epoca a vietii sale intelectuale. Si asa sunt fara nici o lege si fara nici un Dumnezeu, sa-mi ramaie cel putin acela al poeziei, care pentru (mine) s-a fost intrupat in fiinta lui Eminescu". Moartea poetului, in dimineata de 16 iunie 1889, in sanatoriul doctorului Sutu, o gaseste pe Veronica in Bucuresti, scriind chiar in acea zi, printr-o fatala coincidenta, poezia "Raze de luna", ce apare in cotidianul "Romania" din 20 iunie, in incheierea reportajului funeraliilor lui Eminescu. A scris-o infrigurata, in numai 20 de minute, inainte de a fi aflat cumplita veste. La slujba prohodirii din biserica Sf. Gheorghe, o doamna din Moldova , citim intr-un ziar din Transilvania, aseza pe pieptul poetului o cununa de "Nu-ma-uita". Doamna era, fara indoiala, Veronica Micle... >> …>:D<…@};-…

Iubirea e alinare cand esti trist, linistire cand esti agitat, odihna cand esti obosit... Iubirea e totul ! ...Sa iubesti nu e nimic... Sa fii iubit e ceva... Sa iubesti si sa fii iubit,e TOTUL ! ...@};-....>:D<...

>: D< ... cu drag, pentru Leonardo :)...o seara frumoasa ..:)...@};-...

http://www.trilulilu.ro/muzica-folk/nicholas-sotirriss-trubadurii-dor-di-amor?playlist=colectie-mandolina-sotirriss-eneoana2000 >:D<... ( Acropolis-Traditional)

http://www.trilulilu.ro/muzica-folk/gheorghe-gheorghiu-te-voi-iubi-mereu?playlist=colectie-eneoana2000-audio-5 >:D< ...muzica pentru suflet...@};-...