,,…Făcând o retrospectivă a istoriei umane, constatăm că numai în ultimele decenii lumea şi-a format o fizionomie cu totul surprinzătoare. Ceea ce înainte era doar de domeniul iluziilor, al fantasticului, astăzi devine realitate. Ştiinţa şi tehnica au progresat, au evoluat într-atâta încât au pus la dispoziţia omului tot confortul şi toate mijloacele de informare, de comunicare şi de distracţie pentru a-l face pe om fericit. Dar toate la un loc: vehiculele terestre ultrarapide, navele cos mice-supersonice, zborurile interplanetare, comunicarea prin radio şi televiziune, care aduc în casă o întreagă lume necunoscută; toate aceste născociri ale minţii umane, în continuă căutare după fericire au reuşit să-l facă pe omul zilelor noastre mai fericit decât pe omul veacurilor trecute?
Există în lume atâta ură şi egoism, mascate în lozinci ce propovăduiesc generozitatea, caritatea dezinteresată … Se revendică şi se liberalizează dreptul la avort, eutanasie şi homosexualitate în acest veac al automatizării şi al performanţelor tehnice. Dar în timp ce tehnica s-a perfecţionat, fiinţa umană pe plan moral şi spiritual a rămas mult în urma acesteia. A rămas sub dominaţia instinctelor, nerespectând uneori nici cele mai elementare norme de conduită şi convieţuire socială şi morală. Idealul, scopul vieţii a devenit plăcerea, după vechea deviză hedonistă: "Manâncă, bea şi te veseleşte căci după moarte nimic nu-i. Aici e totul: iad şi rai"…
Este incontestabil faptul că o societate permisivistă cât şi o lume cu cele mai mari performanţe tehnice înregistrate în istoria ei exercită o influenţă şi o fascinaţie irezistibilă asupra omului însetat după fericire. Omul este uşor sedus de vanităţile acestei lumi, dar cu timpul constată că acestea nu oferă satisfacţie deplină, că-i lasă amărăciune şi nelinişte în sufletul său, unde arsura unei însetări chinuitoare după fericire începe din nou să-i mistuie fiinţa. Este setea după absolut, după supranatural ce nu poate fi potolită decât cu posedarea acesteia, după cum spune şi sfântul Augustin: "Ne-ai creat pentru tine Doamne şi neliniştit este sufletul nostru până nu se va odihni în tine". Este glasul lui Isus care vorbeşte fiecărui suflet şi de care trebuie să ascultăm dacă vrem să fim cu adevărat fericiţi, aşa cum ne îndeamnă şi vocea Tatălui din cer care a răsunat pe muntele Tabor: "De el să ascultaţi!" (Mt 17,5)…. Mântuitorul Isus, care a venit în lume pentru a strica lucrările diavolului (cf. 1In 3,8), i-a însărcinat pe cei doisprezece apostoli ai săi cu aceeaşi misiune pe care o împlinea el însuşi în Israel, adică i-a însărcinat cu misiunea de a-i alunga demonii din sufletele oamenilor, cu misiunea de a vindeca bolile oamenilor…Dacă diavolul lucrează fără odihnă la pierzarea sufletelor oamenilor, pentru că ştie că timpul este scurt (cf. Ap 12,12), cu atât mai motivat trebuie să lucrăm noi la mântuirea lumii...
La mănăstirea Suceviţa, din Bucovina, este o frescă, un tablou, care îl înfăţişează pe satana ducând la pierzare, prin coada sa, aşa cum spune Biblia, "o treime din stelele cerului" (cf. Ap 12,4). Printre îngerii răi târâţi de satana în iad, se află şi mulţi creştinii de vază ai acestui pământ. Această idee o redă şi poetul italian, Dante Alighieri (1265-1321), în Infernul.
Tot în acest sens, am citit undeva tot despre un tablou, care îl reprezintă tot pe satana, dar care îi târăşte pe oameni la iad, folosindu-se de un lanţ. Diavolul ţine de un capăt al lanţului, iar de celălalt capăt ţin cu amândouă mâinile foarte mulţi oameni. Diavolul, ţinând acest lanţ în mâni, aleargă cu iuţeală mare spre iad. Iar oamenii care ţin de lanţul diavolului şi care sunt târâţi în iad strigă din toate puterile după ajutor. Un grup de privitori, care asistă la această scenă, le răspund: "Dacă vreţi să scăpaţi, lăsaţi lanţul din mâni"… Pentru ajutorarea unor astfel de oameni amăgiţi de diavol şi de vraja păcatului, ne-a trimis Isus ca apostoli ai săi în lume. … Dumnezeu ne cheama să fim apostoli pentru cei apăsaţi de diavol, să fim apostoli ai încurajării, să fim apostoli ai celor lipsiţi de apărare, să fim apostoli ai exemplului bun, să fim apostoli ai rugăciunii. Într-un cuvânt, să fim apostoli ai lui Isus Cristos, care a pregătit pentru fiecare dintre noi o împărăţie veşnic fericită, aşa cum Tatăl a pregătit pentru el (cf. Lc 22,29). Amin. “
(Carmil Duma /Pr. Ioan Lungu )
…@};-…
,,Să apropiem cerul de pământ - Un dialog religios între doi scriitori :Ioan Dan si Cristian Petru Balan (fragment )....
,,....Mama noastră, Sfânta Fecioară - a continuat Ivan - ne cere tuturor să ne rugăm pentru cei aflaţi în mari necazuri materiale şi spirituale, pentru cei necredincioşi şi pentru pacea lumii atât de ameninţată de forţele satanice. Ea doreşte ca pe toţi cei de faţă să vă întâlnească în Rai atunci când veţi fi chemaţi şi ca nici unul din cei de faţă să nu ajungă în Purgatoriu sau în înspăimântătorul Infern..." Deci asta a fost cea de a doua minune văzută de mine - fulgerele acelea din senin. Iar a treia minune s-a petrecut în biserică, în timpul unei apariţii, când lănţişoarele argintii ale rozariilor binecuvântate în timpul unei alte apariţii, s-au transformat în faţa mea în lănţişoare de aur. Asta am văzut-o clar cu ochii mei. Şi era limpede că se petrecea o minune...
ID: Stai, stai puţin. Scuză-mă că te întrerup... A pomenit Sfânta Fecioară de Purgatoriu? Crezi că există Purgatoriul? Protestanţii şi neoprotestanţii nu admit existenţa Purgatoriului, deoarece nicăieri în Biblie nu se pomeneşte de existenţa lui.
CPB: Da, Ioane drag, a pomenit de Purgatoriu, că doar ştii că toţi catolicii cred în existenţa lui. Nici noi ortodocşii nu credem în Purgatoriu, admiţând numai extremele - Rai şi Iad. Atât.
ID: Iar tu ce zici? Tu ce crezi?
CPB: Păi ce să mai zic? Numai de la Dante ştiam de Purgatoriu... Dar dacă zice Sfânta Fecioară că există, atunci chiar că o fi existând. Ea ştie mai bine decât toţi creştinii şi teologii, care-i adevărul, fiindcă nimeni nu s-a întors de dincolo să ne confirme sau să ne infirme că e sau că nu e aşa, nu? - deşi, chiar în clipa asta, uite că îmi amintesc bine că doi dintre vizionari, Vicka Ivankoviċ şi Jakov Čolo, dacă nu mă înşel, susţineau că au fost răpiţi cu trupul pentru câteva minute, apoi transportaţi de Fecioara Maria şi duşi să vadă Raiul, Iadul şi Purgatoriul... Iar ei, de asemena, spuneau că Purgatoriul există.
ID: Dar Biblia neagă aşa ceva...
CPB: Nici nu neagă, nici nu confirmă, ci mai precis nici nu pomeneşte de acel loc intermediar de purificare a sufletelor unde, zic catolicii că ar merge peste 75% din cei decedaţi şi care este totuşi un loc de chin, oarecum mai uşor de suportat decât flăcările iadului. În Purgatoriu tradiţia catolică afirmă că sufletele se purifică, stând mai mult sau mai puţin - asta depinde de gravitatea păcatelor comise - după care, odată curăţite, sunt iertate şi admise în Rai. Adică... ar exista o fericită şansă finală, dar nimeni nu ştie cât durează timpul de purificare - o oră, o zi, o lună, un an, o mie de ani? Greu de spus, însă tot catolicii (chiar şi unele mesaje marianice) ne dau şi vestea bună că persoanelor condamnate la flăcările Purgatoriului li se poate scurta enorm de mult timpul chinurilor prin rugăciunile zilnice făcute de cei vii şi de biserică pentru ei. Spre deosebire de bisericile protestante şi neoprotestante care susţin că este inutil să te rogi pentru morţi, căci condamnarea este definitivă, ireversibilă şi cu sens unic, catolicii şi ortodocşii susţin că este forte bine să te rogi pentru iertarea lor. Noi susţinem acest lucru venind cu un citat din Vechiul Testament, luat din cartea a doua a Macabeilor (carte apocrifă), mai exact, 2 Macabei, cap. 12, 42-45 care spune: “Că dacă el n-ar fi avut nădejdea că cei ce căzuseră vor învia, ar fi fost de prisos şi de râs să se roage pentru morţi" (Am extras din Biblia tradusă de Mitropolitul Bartolomeu Valeriu Anania, editura Institutului Biblic şi de Misiune al BOR, Bucureşti - 2001). Părintele Gala Galaction traduce astfel: "Drept aceea sfânt şi cucernic gând a fost, că a adus jertfă de curăţie pentru cei morţi, ca să se slobozească de păcat.” (2 Macabei 42-46), iar, în aceeaşi traducere din Biblia ortodoxă, Proorocul Baruh se roagă astfel: “Doamne Atotţiitorule, Dumnezeul lui Israel, auzi rugăciunea celor ce au murit.”(3, 4-5).
ID: Totuşi, mă gândesc serios de ce Sfânta Fecioară ne asigură că există Purgatoriul... Mi-ai băgat un cui în inimă şi gândul ăsta nu-mi dă pace...
CPB: Crezi că eşti singurul care devine şocat de această afirmaţie sau ţi-e frică să nu ajungi şi tu în Purgatoriu?
ID: Dacă există, am să fac tot posibilul să nu ajung acolo. Dar de ce să existe?
CPB: Prezenţa lui nu mai depinde de noi. Iar eu, care am o fire extrem de curioasă şi care vreau să ştiu totul despre toate fără ca în realitate să fiu în stare de a afla mai nimic din măreţele taine ezoterice ale Bibliei, încerc să mă gândesc dacă nu cumva în paginile ei se află, totuşi, ascuns vreo aluzie la Purgatoriu. Ce zici?
ID: Nu cred că vei găsi.
CPB: Să încercăm... Iată nişte citate ce ar părea uşor aluzive: 1Corinteni 3,14-15: “Dacă lucrul cuiva, pe care l-a zidit, va rămâne, va lua plată. Dacă lucrul cuiva se va arde, el va fi păgubit; el însă se va mântui, dar aşa ca prin foc”. Vezi, cuvântul latin "purgatorius" înseamnă purgaţie sau ardere prin foc. În aceste versete, Sf. Apostol Pavel se referă la procesul de curăţire prin care un om este mântuit deşi faptele sunt distruse. O persoană care moare şi are încă greşeli personale este împiedicată să intre în rai deoarece nu este complet purificată. Ea trebuie să treacă printr-o perioadă de curăţire pentru a fi complet curată, pentru că nimic necurat nu intră în rai (cf. Apocalipsa 21,27). Vezi deci, Purgatoriul nu este o a doua şansă după această viaţă. Este doar pentru cei care “mor în harul şi prietenia lui Dumnezeu”, cum zic catolicii. Matei 12,32 spune că unii oamenii care păcătuiesc nu vor fi iertaţi “nici în veacul acesta, nici în cel ce va să fie”. Aceasta sugerează că există unele păcate ce vor fi iertate în veacul ce va veni. Dacă nu există purificare după moarte, atunci acest pasaj nu prea are sens. La 1Petru 3,19-20 sunt nişte versete care ne spun că Iisus “a propovăduit şi spiritelor aflate în închisoare”. “Închisoarea” nu poate fi Raiul, deoarece oamenii de acolo nu au nevoie să le fie predicată Evanghelia. Nu poate fi nici Iadul, deoarece sufletele din Iad nu se mai pot pocăi. Trebuie să fie atunci ceva diferit. După cum vezi, nu este nimic nebiblic în afirmaţia că cei care au murit pot să nu meargă imediat în Rai sau în Iad. “Să nu se tulbure inima voastră, credeţi în Dumnezeu şi credeţi în Mine! În casa Tatălui Meu sunt multe lăcaşuri… Mă duc să vă pregătesc un loc“ (Ioan 14). Care o fi acel loc? Acelaşi Învăţător Iisus ne aminteşte că “Cei ce vor fi vrednici să dobândească veacul şi învierea din morţi, nu mai pot muri pentru că sunt fii ai lui Dumenezeu, fii ai învierii“; de aceea “Dumnezeu nu este un Dumnezeu al morţilor, ci al viilor, căci toţi trăiesc în El“. (Luca, 20). Dar cea mai tare aluzie la Purgatoriu în Noul Testament mie mi se pare că ar putea fi capitolul 12, cu versetele 57-59, unde Mântuitorul, vorbind alegoric despre o temniţă, cum obişnuia deseori, ne cere să evităm a ajunge pe mâna judecătorului care ne poate condamna la temniţă (şi mă întreb: temniţa pomenită nu este cumva Purgatoriul?)... Iar de acolo nu ieşim până ce nu ne plătim şi ultimul păcat comis în viaţă. Iată exact cuvintele lui Iisus, în traducerea lui Gala Galaction: "57. De ce, dar, de la voi înşivă nu judecaţi ce este drept? 58. Şi când mergi cu pârâşul tău la dregător (n.n. - pârâşul. = diavolul), dă-ţi silinţa să te scapi de el pe cale, ca nu cumva să te târască la judecător, şi judecătorul să te dea pe mâna temnicerului, iar temnicerul să te arunce în temniţă. 59. Zic ţie: Nu vei ieşi de acolo, până ce nu vei plăti şi cel din urmă ban." Deci, nu vom ieşi din Purgatoriu până nu ne plătim toate păcatele. Cam aşa s-ar înţelege. Iar catolicii vin cu lămuririle lor finale, consemnate în articolul 1030 din Codul Vaticanului: “Cei care mor în harul şi prietenia lui Dumnezeu dar imperfect purificaţi, deşi sunt siguri de mântuirea veşnică, suferă după moarte o purificare ca să dobândească sfinţenia necesară pentru a intra în bucuria cerului”. Aşa cred ei. Mai multe nu am ce să mai adaug.
ID: Mă rog, citatele acestea par să justifice oarecum existenţa Purgatoriului. Totuşi, ele mă cam tulbură, trebuie să recunosc.
CPB: Şi crezi că pe mine, nu? Multă dreptate a avut cine a spus: Încurcate mai sunt căile Domnului!
ID: Da, foarte încurcate uneori, însă menirea noastră este să le descurcăm. Măcar atât cât ne pricepem. Dar nu e simplu.
CPB: Vezi? De aceea au fost necesare scrierile sfinţilor părinţi şi cercetarea lor. Duhul Sfânt din ei ne-au luminat multe lucruri neînţelese...."
...@};-...
↧