,,După sărbătoarea Crăciunului, în care Isus se face cunoscut păstorilor, şi după sărbătoarea Epifaniei, în care acelaşi Isus se descoperă magilor, celebrăm o altă descoperire făcută de către Tatăl ceresc omenirii întregi. Isus nu mai este copil, dar om matur, la începutul misiunii sale de evanghelizare, şi Tatăl ceresc vrea să-l descopere lumii prin cuvintele venite din cer. ,,Acesta este Fiul meu preaiubit în care îmi găsesc toată bucuria". Trebuie să reflectăm asupra semnificaţiei acestor cuvinte şi asupra împrejurărilor în care au fost rostite. Era momentul botezului, ritul pe care Ioan Botezătorul îl săvârşea cu mulţimile care veneau să-l asculte. El era ultimul dintre profeţi care vesteau venirea lui Mesia. El cerea tuturor un semn de pocăinţă pentru a se pregăti la primirea singurei fiinţe capabile să înlăture păcatele lumii. Şi Isus vrea să fie botezat. Pare o ciudată inversare de roluri, deoarece în realitate Ioan era cel care trebuia să fie botezat şi nu el, Isus, aşa cum i-a spus însuşi Ioan luminat în mod providenţial de sus: ,,Eu trebuie să fiu botezat şi tu vii la mine?". Ioan avea dreptate. El era un om ca toţi ceilalţi, în ciuda faptului că fusese ridicat la o misiune excepţională: numai Isus era în măsură să purifice cu adevărat omul, nu numai printr-un semn exterior cu caracter simbolic, dar cu o transformare interioară. Într-adevăr botezul pe care urma apoi să-l instituie Isus dă sufletului o viaţă nouă: înlătură pata păcatului strămoşesc şi dăruieşte harul, adică ne face să participăm la viaţa dumnezeiască, astfel că nu suntem numai oameni, dar adevăraţi copii ai lui Dumnezeu. Asupra lui Isus, în momentul botezului, s-a coborât Duhul Sfânt: această venire a Duhului demonstrează că în Isus botezul era mai mult decât un semn al lui Ioan. Cu adevărat în acel moment se descoperă oamenilor prezenţa plină de mister a lui Dumnezeu în Isus Cristos. Faptul central al sărbătorii este aşadar botezul lui Isus, care îl revelează drept Fiu al lui Dumnezeu, dar este şi botezul nostru care ne face părtaşi la viaţa dumnezeiască.
Nimic nu e mai frumos pe lumea aceasta, decât sufletul înzestrat cu viaţa lui Dumnezeu, cu harul sfinţitor, simbolizat prin acea pânză albă ce s-a pus deasupra noastră la celebrarea botezului.
Sfântul Augustin, într-una din cărţile sale, îşi imaginează ce se va întâmpla cu noi după moarte. Sufletul nostru gol şi tremurând va bate la poarta paradisului:
"Cine eşti?", se va auzi dinăuntru glasul lui Cristos.
"Un om".
Iar vocea dinăuntru va întreba din nou: "Cum ai tratat trupul tău de lut? Cum ai tratat sufletul tău nemuritor?".
Ce vom răspunde?
,,Sunt un creştin", va adăuga sufletul.
Şi Cristos îi va spune din nou: ,,Arată-mi mâinile, să văd dacă sunt străpunse de cuie ca ale mele, arată-mi fruntea, să văd dacă este încoronată cu coroana mea de spini.
Şi haina de la botez, unde-ţi este? Şi lumina credinţei, care ţi s-a aprins la botez, unde-ţi este? Arată-mi faţa, ca să te pot recunoaşte ca fratele meu... ca fiu al Tatălui meu... ca templu al Duhului iubirii".
Botezul lui Isus ne invită să ne gândim cu seriozitate la viaţa nouă dumnezeiască primită în ziua botezului: suntem fii ai luminii, suntem chemaţi ca lumina primită la botez să strălucească în jurul nostru.
Răspunsul nostru, la harul lui Dumnezeu, primit în ziua botezului, asumă forma angajării responsabile de trăire a făgăduinţelor de la botez, pentru a auzi mereu răsunând asupra noastră glasul divin: ,,Tu eşti fiul meu pe care îl iubesc". Din cerul deschis a venit în noi însăşi viaţa lui Dumnezeu, respiraţia sa, ca un porumbel s-a aşezat deasupra noastră, a intrat în noi şi vrea să ne modeleze, să transforme viaţa noastră.
Episcopul Fenelon îi indemna pe credincioşii săi:,,,,Arătaţi copiilor voştri baptisterul, locul de botez; faceţi-i să asiste la botez, să participe în Joia Sfântă la consacrarea uleiurilor sfinte, şi la ceremoniile din sâmbăta sfântă, pentru a vedea cum se binecuvântează apa de botez".
Despre un preot se spune că atunci când mergea în localitatea natală, primul lucru pe care îl făcea era să meargă în biserica unde a fost botezat, unde rămânea timp îndelungat în rugăciune alături de locul unde a primit botezul.
Într-o zi, pe când sfântul Martin se afla în chilia sa, cufundat în lecturi sfinte, s-a deschis uşa şi i-a apărut un străin îmbrăcat în haine de principe. ,,Cine eşti tu", l-a întrebat Martin.
,,Sunt Cristos", a fost răspunsul.
Comportamentul dezinvolt şi tonul vocii ar fi înşelat un om mai puţin înţelept. Dar sfântul, aruncând o privire asupra străinului, l-a întrebat cu calm: ,,Unde sunt urmele cuielor din mână?".
Pe mâna străinului împodobită cu tot felul de bijuterii, nu era nici o urmă a rănilor. Văzându-se descoperit, principele răului a fugit.
Povestioara ne indică un lucru important pentru cel care vrea să fie cu adevărat creştin: cu sfântul Paul trebuie să spunem: ,,Port în trupul meu crucea Domnului nostru Isus Cristos". Martirii, mărturisitorii autentici ai propriei credinţe, o mărturiseau nu numai prin cuvânt, dar şi cu renunţarea generală, inclusiv cu viaţa. De aceea cei botezaţi în primele veacuri purtau cu bucurie titlul de "cei vii".
Botezul Domnului, încheie ciclul sărbătorilor de Crăciun. În fiecare an Crăciunul revine, desigur nu pentru ca Isus să se nască din nou la Betleem: acest eveniment a avut loc acum două mii de ani. Cristos s-a făcut unul dintre noi, pentru ca noi să fim ai săi. Botezul ne-a permis să fim şi să devenim poporul său regesc şi preoţesc, comunitate de oameni mântuiţi, chemaţi să vestim cu bucurie minunile Celui care ne-a chemat din întuneric la minunata sa lumină.
Celebrând botezul Domnului nostru Isus Cristos în Iordan, să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru darul gratuit al mântuirii primit prin harul botezului “
[in imagine, ,,Botezul Domnului " (The Baptism of Christ) - pictura de Leonardo da Vinci si Andrea del Verrocchio]
O zi binecuvantata!...>:D<...@};-...
↧