,,Moare cate putin cine se transforma in sclavul
obisnuintei, urmand in fiecare zi aceleasi
traiectorii; cine nu-si schimba existenta; cine nu
risca sa construiasca ceva nou; cine nu vorbeste cu
oamenii pe care nu-i cunoaste.
Moare cate putin cine-si face din televiziune un guru.
Moare cate putin cine evita pasiunea, cine prefera
negrul pe alb si punctele pe "i" in locul unui
vartej de emotii, acele emotii care invata ochii sa staluceasca,
oftatul sa surada si care elibereaza sentimentele inimii.
Moare cate putin cine nu pleaca atunci cand este
nefericit in lucrul sau; cine
nu risca certul pentru incert pentru a-si indeplini un vis; cine
nu-si permite macar o data in viata sa nu asculte sfaturile
"responsabile". Moare cate putin cine nu calatoreste; cine nu
citeste; cine nu asculta muzica; cine nu cauta harul din el insusi.
Moare cate putin cine-si distruge dragostea; cine nu se lasa ajutat
Moare cate putin cine-si petrece zilele plangandu-si de mila si
detestand ploaia care nu mai inceteaza. Moare cate putin cine
abandoneaza un proiect inainte de a-l fi inceput; cine nu intreaba
de frica sa nu se faca de ras si cine nu raspunde chiar daca
cunoaste intrebarea. Evitam moartea cate putin, amintindu-ne
intotdeauna ca "a fi viu" cere un efort mult mai mare decat simplul
fapt de a respira. Doar rabdarea cuminte ne va face sa cucerim o
fericire splendida. Totul depinde de cum o traim... Daca va fi sa te
infierbanti, infierbanta-te la soare Daca va fi sa inseli,
inseala-ti stomacul. Daca va fi sa plangi, plange de bucurie. Daca va
fi sa minti, minte in privinta varstei tale. Daca va fi sa furi, fura
o sarutare. Daca va fi sa pierzi, pierde-ti frica. Daca va fi sa simti
foame, simte foame de IUBIRE. Daca va fi sa doresti sa fii fericit,
doreste-ti in fiecare zi..."
(de Pablo Neruda)
...>:D<...@};-...
,,După atâtea zbateri şi lipsuri şi nevoi
Având prezentu-n criză, trecutul în vacanţă,
Când viitorul zace la coşul de gunoi
Ne mai putem permite măcar doi lei speranţă?
Printre atâtea lepre şi-atâţia ipocriţi
Scuipaţi în faţă zilnic, trataţi cu aroganţă,
Certaţi că suntem leneşi de nişte parveniţi,
Ne-a mai rămas şi noua măcar doi lei speranţă?
După atâtea slujbe şi case ce-am pierdut,
Cu lefuri ciopârţite, lipsiţi de siguranţă,
Vom mai găsi puterea s-o luăm de la-nceput,
Când tot ce ne rămâne e de doi lei speranţă?
Stăpâni peste-ale noastre-s tot felul de străini
Ce repropun sclavia ca maximă uzanţă
Când ca un rob la ocnă, munceşti pe bani puţini
Cum mai găseşti in suflet măcar doi lei speranţă?
Când cei din fruntea ţării, făţiş ne duşmănesc
Şi doar în drum spre urne ne-acordă importanţă,
În rest ne tolerează, scuzaţi că mai trăiesc,
Ne mai rămane-n suflet măcar doi lei speranţă?
Deci hai să-nchidem ochii, destinul e prea crunt
Ne-a mai rămas visarea ca ultimă instanţă,
Căci vise sunt destule, speranţe nu prea sunt
Poftiţi, sunt preţuri bune, cam la doi lei speranţă! "
(Doi lei speranţă -poezie de Daniel Dobrică)
↧