Adam Mickiewicz - Resemnare
traducere de Miron Radu Paraschivescu
Nefericit cel ce zadarnic iubit să fie tot aşteaptă;
Mai neferice cînd, de golul din suflet, a iubi nu poţi;
Dar mai nefericit pe lume acela-mi pare dintre toţi
Ce nu iubeşte, căci nu poate uita că a iubit odată.
Cînd ochi ce-ndeamnă ori vreo frunte nesfiitoare o să vadă,
Amăgitoarea voluptate i-or otrăvi-o amintiri;
Iar dacă graţia, virtutea au să trezească-n el simţiri,
Cu veşted suflet, la picioare el îngerului n-o să-i cadă.
Cînd semenii dispreţuindu-şi, cînd acuzîndu-se pe sine,
De-o pămînteană nu se-atinge, fuge de cele ce-i par zîne.
Privind spre una şi spre alta, nădejdea-n el nu mai veghează:
Inima lui parcă-i un templu străvechi ce cade în ruine,
Pe care vifore şi veacuri l-au pustiit şi stă să cază,
În care nu vrea sa stea zeul, şi-n care omul nu cutează
(din volumul de poezii "Mickiewicz" , traducere de Miron Radu Paraschivescu, Ed. Tineretului, 1959)
…>:D<…@};-…
↧